Fotbalist francez, surprins de ce a găsit în România: "Am aflat și eu Bucureștiul e micul Paris. Nu zic că Parisul e extraordinar, dar..."

Fotbalist francez, surprins de ce a găsit în România: "Am aflat și eu Bucureștiul e micul Paris. Nu zic că Parisul e extraordinar, dar..."

Jayson Papeau (27 de ani), fotbalistul francez al Rapidului, s-a declarat surprins de ce a găsit în România, la București.

Rapid l-a adus liber de contract în urmă cu câteva luni pe Jayson Papeau, iar francezul s-a adaptat imediat la viața din București. Jayson Papeau s-a declarat surprins de ce a găsit în România, la București, și a vorbit despre comparația capitalei României cu orașul Paris.

Bucureștiul e poreclit "micul Paris", însă Jayson Papeau a remarcat diferențele, deși spune că oameni "săraci și bogați sunt peste tot".

ADVERTISING

"Mie îmi place mult și mă simt bine în București. M-am simțit de la bun început ca făcând parte din echipă, apoi din comunitate, întrucât oamenii sunt buni la suflet și au încercat să mă facă să mă simt cât mai bine, unul dintre ai lor. Nu e dificil să fii bun într-un astfel de loc, de aceea vreau să-i răsplătesc și eu cu lucruri bune în ceea ce fac. Joc cu sufletul pentru Rapid, în România, nu e doar un loc de muncă.

La Paris se celebrează spectaculos ziua de 14 Iulie, este ceva deosebit. Așa cum am văzut că și România sărbătorește Ziua Națională, pe 1 decembrie. Da, am aflat și eu, aici, că Bucureștiul a mai fost denumit «micul Paris». Totuși, e diferit, deși sunt câteva detalii care aduc cu capitala Franței. De la acel Arc de Triumf la câteva clădiri. Nu zic că Parisul este extraordinar, dar e altfel decât Bucureștiul. Cu toate că sunt câteva locuri frumoase în Capitala voastră, pe care e mai simplu să le vezi în weekend, fiindcă în timpul săptămânii mi se pare foarte aglomerat", a spus Jayson Papeau într-un interviu pentru Libertatea.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!