Două alerte cod galben de furtună pentru București în această dimineață. Autobuze și tramvaie blocate, zeci de copaci prăbușiți și trenuri cu întârzieri de 5-6 ore

Două alerte cod galben de furtună pentru București în această dimineață. Autobuze și tramvaie blocate, zeci de copaci prăbușiți și trenuri cu întârzieri de 5-6 ore

ANM a emis vineri dimineaţă două alerte imediate de furtună pentru Bucureşti. Primul cod a fost valabil până la ora 7:50, iar al doilea cod galben a anunţat averse, intensificări ale vântului și grindină, până la 9:20.

După primul cod galben, s-au înregistrat 44 de copaci căzuţi, 33 de maşini avariate, iar o persoană a fost rănită după ce a un copac a căzut pe maşina în care se afla.

Prima avertizare meteo a venit la ora 6

Codul galben de la 6 dimineaţa a vizat intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55…60 km/h și pe arii restrânse 70 km/h, vijelie, descărcări electrice, grindină, local averse care vor acumula peste 15 l/mp.

ADVERTISING

Zona afectată cuprinde oraşul Bucureşti şi judeţul Ilfov, dar parţial şi:

  • din judeţul Giurgiu - Bolintin-Vale, Florești-Stoenești, Roata de Jos, Ulmi, Mihăilești, Ghimpați, Bolintin-Deal, Găiseni, Vânătorii Mici, Ogrezeni, Crevedia Mare, Buturugeni, Bucșani, Letca Nouă, Grădinari, Răsuceni, Clejani, Mârșa, Iepurești, Cosoba, Bulbucata
  • din judeţul Dâmboviţa - Crevedia, Ciocănești, Tărtășești, Brezoaele, Poiana, Butimanu;
  • din județul Teleorman - Bujoreni

Efectele furtunii în trafic

Centrul Infotrafic anunță că a plouat torențial pe autostrada A1 București - Pitești, pe tronsonul kilometric 10 – 73. Este afectată zona cuprinsă între localitățile Ciorogârla, din județul Ilfov, și Ionești, din județul Dâmbovița. Acolo s-a adunat apă pe carosabil și este pericol de acvaplanare. De asemenea, vizibilitatea în trafic este redusă.

ADVERTISING

Circulaţia este afectată de vântul puternic şi de ploaie şi pe mai multe tronsoane ale A2 Bucureşti - Constanţa. Centrul Infotrafic spune că, pe tronsoanele kilometrice 12 (loc. Glina, jud. Ilfov) – 105 (loc. Drajna, jud. Călăraşi) şi 178 (loc. Cernavodă) – 195 (loc. Medgidia), vizibilitatea este diminuată.  

Probleme pentru STB şi CFR

STB a anunţat că circulația tramvaielor de pe linia 41 a fost blocată pe Strada Turda, în zona Pasajului Grant, din cauza lipsei de tensiune în rețeaua de alimentare. Pentru preluarea călătorilor, a înfiinţat linia naveta 641, între Piaţa Presei şi Ghencea.

ADVERTISING

Alte linii de autobuze și tramvaie sunt blocate:

  • Liniile 116 si 141 – blocate pe Bd. Pieptănari, pe sens Str. Turnu Magurele, din cauza unui copac căzut pe carosabil. S-au aplicat masuri de deviere;
  • Linia 138 – blocată pe Str. Romancierilor, în zona staţiei Romancierilor, pe ambele sensuri. Autobuzele circula deviat. Cauza: copac căzut pe carosabil;
  • Liniile 232 si 241 – blocate pe Bd. Metalurgiei, între Metro Berceni si Sos. Berceni. Cauza: copac căzut pe carosabil. S-au aplicat masuri de deviere.
  • Linia 102 - blocată pe Şos. Vergului, la Spitalul Malaxa, pe ambele sensuri. Cauza: copaci căzuţi pe carosabil. S-au aplicat masuri de deviere.

Ulterior, problemele STB s-au rezolvat.

Şi CFR raportează întârzieri semnificative ale trenurilor care urmează să sosească în Gara de Nord. Trenul de noapte de la Budapesta avea raportată o întârziere de șase ore, iar cel de la Arad de cinci ore (la ora 9:00 dimineaţa).

44 de copaci prăbuşiţi, o persoană prinsă în maşină

”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codului galben, ISU Bucureşti - Ilfov a gestionat 46 de intervenţii - 44 în municipiul Bucureşti şi 2 in judeţul Ilfov. Acestea au constat în îndepărtarea a 44 de copaci căzuţi, a unui stâlp căzut şi a unui element de construcţie. Au fost avariate 33 de autoturisme şi un acoperiş”, conform ISU.

O persoană a fost surprinsă într-un autoturism de un copac căzut. Aceasta a fost scoasă din maşină conştientă şi a fost transportată la spital.

Cerberus ne sufocă

Amintim însă că în acelaşi timp toată zona de sud a ţării se află de ieri şi până duminică sub avertizare cod galben de caniculă.

Disconfortul termic este ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) depășeşte pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime sunt oficial pe la 37 de grade, dar ieri la Bucureşti au crescut mai mult de atât.

image-34
Foto: SpotMedia.ro

Iar tot sudul Europei e sufocat de un val de căldură sever, în condiţiile în care meteorologii avertizează că temperaturile ar putea atinge săptămâna viitoare maxime record pentru continent. Acest val de căldură a fost numit Cerberus de Societatea Meteorologică Italiană, după numele câinelui cu trei capete al lumii subterane din mitologia greacă.

Recordul european de temperatură, de 48,8 grade Celsius, a fost înregistrat în Sicilia în august 2021, dar ar putea fi depăşit săptămâna viitoare, potrivit Agenţiei Spaţiale Europene.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇