În timp, vocea noastră trece prin mai multe schimbări, la fel ca întreg organismul. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, cei din jur vor observa că vorbim, râdem sau cântăm un pic altfel. Iată de ce se întâmplă asta și ce putem face pentru a reduce cât mai mult acest efect.
Înaintarea în vârstă îşi lasă amprenta peste întreg organismul nostru, inclusiv când vine vorba despre corzile vocale. Atunci când aerul trece prin laringe, corzile vocale vibrează și produc sunete – aşa apare vocea.
Aproximativ 17 mușchi se află în laringe, iar aceștia pot altera poziția și presiunea exercitată pe corzile vocale, modificând astfel sunetul produs de om, relatează IFLScience.
Hormonii influențează considerabil vocea, la pubertate, mai ales în cazul băieților, dar nu numai. În cazul femeilor, vocea are tot felul de variații în funcție de momentul ciclului menstrual. Nu accidental vocea sună cel mai bine, în cazul femeilor, la ovulație. Tot acesta este motivul pentru care femeile care iau pilule contraceptive au mai puține variații ale vocii.
Dar și corzile vocale îmbătrânesc, însă modificările sunt greu de observat, spun oamenii de știință. Dar ele apar inevitabil, mai cu seamă în anumite condiții.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, laringele devine mai rigid, iar consistenţa cartilaginoasă începe să semene mai mult cu una osoasă.
Flexibilitatea corzilor vocale se poate deteriora încă de la vârsta de 30 de ani în cazul bărbaților. Mușchii responsabili cu mișcarea corzilor încep și ei să se slăbească, iar ligamentele și țesutul își pierd, în timp, din elasticitate, astfel fiind redusă forța aerului expirat prin plămâni, ceea ce influențează sunetele.
Vocea oglindește stilul de viață
Pe lângă înaintarea în vârstă, vocea poate fi modificată și de stilul de viață. Vicii precum fumatul și consumul de alcool sunt factori care pot dauna corzilor vocale şi pot schimba calitatea vocii după pragul vârstei mijlocii.
Procesul poate fi, însă, încetinit. Specialiştii spun că cititul cu voce tare conferă corzilor vocale suficient exercițiu pentru a ţine pe loc, măcar pentru o vreme, declinul inerent. Fără îndoială, ajută și consumul regulat de apă, aerisiea constantă a încăperii în care petrecem cel mai mult timp și limitarea fumatului, inclusiv a timpului petrecut în preajma fumătorilor.