Cioloș, către Firea: Nu vreți dumneavoastră să faceți un test poligraf cu întrebarea „Ați luat șpagă?”

Cioloș, către Firea: Nu vreți dumneavoastră să faceți un test poligraf cu întrebarea „Ați luat șpagă?”

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş îi cere primarului Capitalei, Gabriela Firea, să își facă un test poligraf cu întrebarea „ați luat șpagă?“ înainte de orice discuție despre viitorul Capitalei.

Solicitarea neobișnuită vine în contextul în care Gabriela Firea a condiționat participarea la dezbateri electorale cu contracandidații săi de efectuarea unor teste Covid și antidrog.

”Înțeleg că doamna Firea și-a permis să-i ceară lui Nicușor Dan un test antidrog ca să accepte o dezbatere despre București. Doamnă Firea, nu vreți dumneavoastră să faceți un test poligraf cu întrebarea „ați luat șpagă?“ înainte de orice discuție despre viitorul Capitalei?”, a scris Cioloș pe Facebook.

ADVERTISING

Sâmbătă, Gabriela Firea a spus că cei care s-au înscris în cursa pentru Primăria București trebuie să dovedească sănătate și luciditate și le-a cerut să își facă teste antidrog și Covid.

„Cu toată dragostea particip la toate dezbaterile, dacă onor contracandidații mei prezintă public testele covid și antidrog la zi! Trebuie să dovedim sănătate și luciditate, da?”, a spus Firea.

Traian Băsescu și-a făcut ambele teste

Duminică, Traian Băsescu, candidatul PMP la Primăria Capitalei, a anunțat că și-a făcut în regim de urgență cele două teste, anti-COVID și antidrog, iar ambele au ieșit negative.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Astfel, Băsescu i-a propus Gabrielei Firea o dezbatere în doi, precizând că ”dacă Nicuşor Dan vrea să vină este cu atât mai bine pentru electorat”.

”Mulţumită că i-a mai păcălit încă odată pe bucureşteni, impostoarea coruptă a anunţat public că este gata să se întâlnească într-o dezbatere publică despre Bucureşti cu orice candidat care are făcut testul PCR şi testul pentru depistarea consumului de droguri. O ce veste minunată!

ADVERTISING

Am alergat îndată la laboratoare şi în regim de urgenţă mi-am făcut analizele. Azi o pot informa pe doamna Gabriela Firea că mi-am făcut ambele teste pe care le solicită şi că ambele sunt negative. Doamnă Firea, în aceste condiţii eu vă propun public o dezbatere în doi, iar dacă Nicuşor Dan vrea să vină este cu atât mai bine pentru electorat.
Vă propun ca dezbaterea să fie organizată în sala de consiliu a PMB. Noi doi sau trei stăm la masa de prezidiu iar presa în sală”, a spus Băsescu.

Firea acceptase dezbaterea cu Nicușor Dan, fără să pună condiții

Săptămâna trecută, candidatul susţinut de PNL şi USR-PLUS pentru Primăria Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a acceptat invitaţia de a participa la o dezbatere electorală faţă în faţă cu Gabriela Firea, la Realitatea Plus pe 23 septembrie.

El a adăugat că speră ca primarul general să accepte invitaţia, în contextul în care Firea a refuzat mereu să ia parte la o astfel de dezbatere.

Ulterior, Gabriela Firea a anunţat că va participa la dezbaterea cu Nicuşor Dan pe care vrea să-l întrebe ce listă de consilieri generali va vota, fiind ”un candidat independent, susţinut de PNL şi USR PLUS”.

Firea a spus, însă, că nu crede că Nicuşor Dan se va prezenta la dezbatere şi ”probabil va inventa că are COVID”.

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇