Ororile din azile erau cunoscute de anul trecut. Interceptări din dosar: "Mă, javră ce ești!", "Stai dracului cuminte, că te bat!"

Ororile din azile erau cunoscute de anul trecut. Interceptări din dosar: "Mă, javră ce ești!", "Stai dracului cuminte, că te bat!"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Situația din căminele groazei din Ilfov era cunoscută din noiembrie 2022, arată un raport al Autorității Naţionale pentru Inspecţie Socială. Patru persoane au fost arestate preventiv până acum în dosarul abuzurilor din centrele pentru persoanele vulnerabile din Voluntari şi Afumaţi.

Condițiile crunte în care erau ținuți bătrânii din mai multe azile de lângă Capitală erau cunoscute încă din noiembrie anul trecut. Un raport întocmit de Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi arată neregulile constatate la unul dintre centre, informează TVR.

În urma unui control efectuat la un azil din Afumați, la sesizarea Centrului de Resurse Juridice, s-a constatat că în acel centru erau cazați 30 de oameni cu vârste între 20 şi 80 de ani, persoane cu handicap psihic şi mental, grav şi accentuat. Inspectorii au menționat în raport mai multe nereguli:

ADVERTISING
  • dormitoarele nu asigurau o suprafaţă de cel puțin 6 mp pentru fiecare beneficiar, iar în momentul controlului în centru se făceau renovări;
  • grupurile sanitare erau insuficiente, întrucât nu toate erau funcţionale;
  • persoanele găzduite în centru era îmbrăcate cu haine groase şi se înveleau cu pilote din cauza frigului;
  • lenjeriile de pat nu erau curate;
  • hainele erau ținute într-o cameră plină de igrasie şi mucegai;
  • cei care locuiau în centru nu aveau obiecte personale, nici prosoape;
  • unele persoane le-au spus inspectorilor că nu au telefoane mobile și că nu pot lua legătura cu familiile lor;
  • cabinetul medical era încuiat;
  • doar asistentul avea acces la tratamente, dar în ziua controlului acesta se învoise de la serviciu din motive personale;
  • inspectorii au revenit a doua zi și au constatat că spațiul destinat cabinetului medical avea dotări minime;
  • în bucătărie nu era curățenie. Meniul pregătit era diferit de cel anunţat, iar frigiderele erau insuficient aprovizionate, lipsind legumele și fructele proaspete.
ADVERTISING

Pe baza raportului, Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi a făcut câteva recomandări, printre care:

  • amenajarea spațiilor exterioare;
  • angajarea de personal suplimentar;
  • crearea unor meniuri echilibrate;
  • facilitarea legăturii cu familia.

Pentru fiecare dintre aceste măsuri s-au precizat şi termene în care acestea trebuiau duse la îndeplinire.

Autoritatea Naţională pentru Inspecţie Socială a anunțat că, începând de astăzi, a demarat procedurile de retragere a autorizațiilor, după ce Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi a făcut această propunere.

Interceptări despre gândacii din azil

Interceptările din dosarul DIICOT, publicate de Realitatea Plus, i-au surprins pe angajații azilelor lovind persoanele în vârstă și vorbindu-le agresiv.

Anghel Cătălina, una dintre angajatele unui cămin, a fost înregistrată în timp ce agresa verbal o persoană:

ADVERTISING
  • Anghel Cătălina: De ce nu te ștergi, mă, arde-te-ar focul, să te ardă pe mațe! Nesimțitul dracu’ ce ești! Ce e aicea, bă!
  • Domn: Lasă-l dracu’….ho…ho…
  • Anghel Cătălina: Ce, bă, animalu’ dracu’! Ce… (pe fundal se aude un zgomot specific unei lovituri) fir-ați ai dracu' să fiți cu plămânii voștri!
  • Domn: Aoleu…
  • Anghel Cătălina: De nenorociții dracului ce… Adă-i altă pereche, nu vezi că s-a murdărit?!… Hai, tată, că vorbim!
  • Domn: Când vorbim?
  • Anghel Cătălina: Nu știu!
  • Domn: Păi, nu pot să mai vorbesc. (…)
  • Anghel Cătălina: Hai!.. – Ce dracului e, mă, pe tine, măi, animalu' dracu! Mă, javră ce ești!

Potrivit referatului de arestare din anchetă, un alt angajat a fost înregistrat când amenința un pacient:

  • Angajat: Bă! Bă! Treci încoace! Fir-ai al dracu' de nesimțit! Treci de acolo sus! Andrei! Treci! Stai dracului cuminte că te bat, să știi!

Și Dan Godei, fratele lui Ștefan Godei, administratorul unui cămin, a fost interceptat în timp ce discuta cu un angajat despre gândacii care mișunau prin centru:

  • Sandu: Bine, bosule. Ăăă… M-am uitat și de gândaci.
  • Dan Godei: Și?
  • Sandu : Nu prea, n-am dat de niciunul. E de-ăia leșinați.
  • Dan Godei: Înseamnă că o fi mințit asta, mă, că mai era?
  • Sandu: Cine? Nicoleta? Dracu' știe. Și asta mi-a zis mie să aflu că e mult, mult și la el. Da' de unde dracu', mă? Zi, i-ai luat de pe haine, de pe undeva.
  • Dan Godei: Unde-s mulți, mulți? În partea aialaltă?
  • Sandu : Da!
  • Dan Godei: Bă, ești nebun? Erau hainele, băgă-mi-aș (…). Dă-le ca lumea să și bea.
  • Sandu : Le-am dat. Le-am dat și alaltăieri…
  • Dan Godei: De unde dreacu' să fie acolo? Ei le-a luat.
  • Sandu: Păi, după ei, de unde crezi?
  • Dan Godei: Da' de unde dracu? Dă, mai dă-i și astăzi, dă-le până-i găsește dracii. Arată-le cum să dea.

Primele arestări în dosarul azilelor

Patru persoane au fost plasate în arest preventiv şi 11 în arest la domiciliu, prin decizia Tribunalului Bucureşti, în urma percheziţiilor la centrele pentru persoanele vulnerabile din Ilfov. De asemenea, şase persoane sunt cercetate sub control judiciar, iar pentru trei a fost respinsă propunerea de arestare preventivă.

La Tribunalul Bucureşti au fost înregistrate două dosare, în urma percheziţiilor de la centrele pentru persoanele vulnerabile.

Astfel, în primul dosar au fost arestate preventiv două persoane, pentru şapte persoane a fost luată măsura arestului la domiciliu, două sunt anchetate sub control judiciar, iar pentru o persoană a fost respinsă propunerea de arestare preventivă.

În cel de-al doilea dosar, judecătorii au decis arestarea preventivă pentru două persoane, arest la domiciliu pentru patru persoane, control judiciar pentru patru persoane şi au respins propunerea de arestare pentru două persoane.

Deciziile Tribunalului Bucureşti nu sunt definitive.

Potrivit Libertatea, cele patru persoane arestate preventiv pentru 30 de zile sunt Ștefan Godei, administratorul unuia dintre căminele de bătrâni, fratele acestuia, Dan Godei, la rându-i coordonator de centru, Andrei Răzvan Țicu, șef serviciu din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov, și Ovidiu Dumitra, fost polițist în cadrul IPJ Ilfov, soțul Cristinei Dumitra, cea care a administrat afacerea căminelor de bătrâni.

Printre inculpați se află și angajați ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov. Procurorii au cerut arestarea șefului de serviciu care avea printre obligații monitorizarea căminelor de bătrâni, precum și a unei angajate din cadrul DGASPC Ilfov, consiliera Mihaela Popa Bianca. Aceasta a lucrat până în 2022 în cadrul DGASPC Sector 3. Tribunalul București a decis plasarea ei în arest la domiciliu.

31 de percheziţii au fost făcute, în cursul zilei de marţi, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇