ITIA reacționează ferm după pedeapsa solicitată de avocații Simonei Halep: Anunțul făcut

ITIA reacționează ferm după pedeapsa solicitată de avocații Simonei Halep: Anunțul făcut
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Agenția pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a reacționat, marți, la pedeapsa cerută de avocații Simonei Halep (31 de ani) în cadrul audierilor din procesul de dopaj.

În cursul săptămânii trecute, Simona Halep a fost audiată la Londra în procesul de dopaj în care este implicată după ce a fost depistat pozitiv cu roxadustat în timpul unui control doping efectuat la US Open 2022. La audieri, avocații sportivei noastre au cerut doar o mustrare după ce au susținut că aceasta a ingerat în mod involuntar substanța interzisă.

ADVERTISING

ITIA a reacționat ferm și a clarificat faptul că este responsabilitatea Simonei Halep în legătură cu suplimentele pe care le consumă, dacă acestea sunt contaminate sau nu.

"Orice jucătoare de tenis care consumă un supliment alimentar o face pe propriul risc. Exact asta a pățit Halep a consumat suplimente contaminate cu Roxadustat și, prin urmare, și-a asumat riscul de a fi supusă sancțiunilor în temeiul Programului anti-doping de tenis. Este responsabilitatea Simonei Halep să întreprindă propriile cercetări cu privire la utilizarea suplimentelor.

ADVERTISING

ITIA nu recomandă niciun supliment. Orice jucător care consumă un supliment alimentar o face pe propriul risc. Jucătorii care consumă suplimente pot consuma din neatenție, involuntar, substanțe interzise”, a fost reacția oficialilor ITIA, după argumentele expuse de avocații Simonei, conform Eurosport.

MARCA a anunțat, după audierile Simonei Halep, că aceasta riscă o suspendare de 24 de luni, din care a ispășit deja aproximativ 9 cu perioada de suspendare provizorie.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!