Încă un exercițiu electoral cu pensiile parlamentarilor

Încă un exercițiu electoral cu pensiile parlamentarilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu, a încercat să vândă votul plenului privind eliminarea pensiilor parlamentarilor drept o tranșare a situației: “am terminat cu pensiile speciale la parlamentari”, a vestit premierul.

Oare? Dacă s-a terminat sau nu, vom vedea abia când legea va ajunge la CCR, e drept, probabil nu imediat.

Pentru că la fel ca precedenta lege pe aceeași temă – trântită de CCR pe motive extrinseci, nu de fond, după care parlamentarii rămași o vreme fără pensii și le-au primit retroactiv – și cea adoptată luni are mai multe vulnerabilități și procedurale, și de fond.

ADVERTISING

Cea mai problematică este faptul că vizează și pensiile deja în plată, ale foștilor parlamentari. De acolo va veni, de altfel, și sesizarea CCR.

În ultima vreme mai ales, CCR a dat semne clare că nu mai face diferențe între tipurile de pensie și merge pe teoria dreptului câștigat. În decembrie anul trecut, CCR arată într-o decizie că ”diminuarea cuantumului pensiei, fie ea contributivă sau de serviciu, cu sume de bani considerabile afectează dreptul la pensie privit lato sensu”.

Să nu uităm că și judecătorii, și foști judecători CCR sunt interesați să nu se umble la drepturi de pensie deja câștigate.

E destul de greu de crezut că parlamentarii care au votat eliminarea propriilor pensii, unii acum la ultimul mandat, nu au mizat pe existența unor fisuri care să le reinstaureze dreptul.

Unele par intenționate. De exemplu, faptul că s-a votat într-o procedură heirupistă, deși CCR a mai trântit o lege din acest motiv. De aceea, scopul nu pare să fi fost rezolvarea unei probleme, ci încercarea de a hrăni măcar cu o iluzie așteptările societății care detestă împărțirea în speciali și ordinari.

Iar când va veni verdictul CCR, politicul se va ascunde în spatele lui „am vrut, dar n-am putut”.

Puțin probabil ca legea votată luni să fie atacată la CCR pentru un control a priori, înainte de intrarea în vigoare. Niciun partid nu își va asuma costul politic de a fi acuzat că s-a opus desființării pensiilor parlamentarilor. Nu va ataca legea la CCR nici măcar Opoziția, care acuză acum neconstituționalitatea, în pofida căreia a votat. Așa a fost și cu legea precedentă.

Și actuala lege, la fel ca precedenta, va ajunge pe masa CCR după ce va intra în vigoare și foști parlamentari vor intenta procese în instanță, procese în cadrul cărora vor invoca excepția de neconstituționalitate.

Un indiciu despre ceea ce va decide atunci CCR vom avea totuși nu peste mult timp. Adică atunci când ICCJ va ataca la CCR legea pensiilor speciale în privința magistraților, inclusiv prevederea recalculării celor în plată. Vom vedea atunci dacă CCR consideră că se poate umbla sau nu la pensiile în plată.

Deocamdată a fost un exercițiu electoral, care să mulțumească lumea, care lume însă e obișnuită deja cu șmecheriile, ba chiar se așteaptă ca ele să existe în orice pentru a anula rezultatul anunțat.

Și de aceea, singurii care au punctat deocamdată sunt cei care au făcut scandal în Parlament spre răcorirea simpatizanților proprii, tot mai mulți.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇