Parlamentarii au votat iar să-și elimine pensiile speciale. Șoșoacă a fluierat ca pe stadion, AUR a prezis că va pica la CCR

Parlamentarii au votat iar să-și elimine pensiile speciale. Șoșoacă a fluierat ca pe stadion, AUR a prezis că va pica la CCR

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit luni, în şedinţă comună, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, pentru votul la legea de desființare a pensiilor speciale pentru parlamentari.

Au fost 382 de voturi pentru și 3 abțineri. Totodată, 3 parlamentari nu au votat, pentru că erau ocupați să protesteze la tribuna Parlamentului. Este vorba de Diana Șoșoacă și doi colegi de la AUR. Șoșoacă a insistat că vrea să ia cuvântul și pentru că nu i-a mai fost acordat timp a început să sufle continuu într-un fluier pe care-l avea la gât, în timp ce suna și dintr-un clopoțel pe care-l avea în mână. Cei de la AUR au spus că votul e „praf în ochii românilor”, pentru că legea e făcută special să pice la CCR.

Înaintea plenului, structurile de conducere ale PNL și PSD s-au reunit pentru a stabili detaliile politice. Astfel, liberalii au fost amenințați de Ciucă cu excluderea dacă nu votează. Cât despre posibila respingere la CCR, liderul liberal a spus, practic, că vom trăi și vom vedea dacă de data aceasta va rămâne în picioare.

În ce-i privește pe social-democrați, fiecare este liber să voteze cum dorește.

ADVERTISING

Votul de astăzi a avut loc în încercarea de a convinge Comisia Europeană că reforma pensiilor merge înainte conform înțelegerii și, astfel, Bruxelles-ul să accepte că România îndeplinește acest jalon din PNRR.

Amintim că aceasta este o nouă încercare de desființare a pensiilor speciale parlamentare. În 2021, aleșii au votat și atunci pentru eliminarea lor, dar legea a fost ulterior, pe 5 mai 2022, declarată neconstituțională de CCR.

Aproximativ 850 de foști parlamentari sunt beneficiari ai pensiilor speciale.

SpotMedia.ro vă prezintă, în format LIVE TEXT, cele mai importante momente și declarații de la votul din Parlament:

14:41 - Alfred Simonis, care conduce ședința, a anunțat că proiectul de desființare a pensiilor speciale parlamentare a trecut.

„Cu 382 de voturi pentru, 3 abțineri și 3 colegi care nu votează, pensiile parlamentare speciale au fost eliminate”.

14:38 - Diana Șoșoacă face din nou scandal în Parlament. Ea are un fluier în care sufla continuu pentru că nu e lăsată să vorbească la tribună.

14:33 - Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă a declarat în plen că votul are o semnificaţie aparte pentru întreaga clasă politică, şi anume că începe reforma pensiilor speciale cu ei înşişi.

ADVERTISING

„Votul de azi are o semnificaţie aparte pentru întreaga clasă politică. Mesajul lui este că începem reforma pensiilor speciale cu noi înşine. Arătăm în acest fel că avem voinţa şi determinarea să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, înainte de a face acelaşi lucru cu alte categorii de pensii speciale. După cum ştiţi, reforma pensiilor speciale este un obiectiv al actualei Coaliţii, pe care l-am asumat public şi prin programul de guvernare”, a spus Ciucă în plenul reunit.

14:26 - În PSD nu s-a stabilit că senatorii și deputații care nu votează eliminarea pensiilor parlamentare să fie sancționați pentru că social-democrații au dovedit „o abordare firească de grup”, spune senatorul PSD Lucian Romașcanu: „Apartenența la partid înseamnă și disciplină de partid”.

„Nu s-a discutat despre sancțiuni. Cel puțin, în ceea ce ne privește, am dovedit că avem o abordare firească de grup și ne subsumăm intereselor generale ale societății. La noi nu s-a discutat despre niciun fel de sancțiune. Sper că și la Partidul Național Liberal faptul că apartenența la partid înseamnă și disciplină de partid să fie suficient de important încât să nu fie nevoie de sancțiuni”, a comentat senatorul PSD Lucian Romașcanu, după ședința Consiliului Politic Național al Partidului Social Democrat.

ADVERTISING

13:30 - Deputatul PSD Marian Mina a declarat, la Prima News, că trebuie făcut tot ce depinde de social-democraţi din punct de vedere politic pentru eliminarea pensiilor speciale, ca să nu fie pusă în pericol absorbţia banilor europeni din PNRR.

„Suntem mobilizaţi 100%, toată lumea prezentă, toată lumea va vota acest proiect de lege de eliminare a pensiilor speciale. (…) Aşa cum premierul Marcel Ciolacu şi-a asumat acest lucru în momentul când a fost învestit în faţa Parlamentului, astăzi se fac toate aceste diligenţe pentru ca legea să treacă, în acord cu angajamentele luate faţă de Comisia Europeană, fără să fie afectaţi banii din PNRR, iar astăzi PSD şi Marcel Ciolacu vor încheia subiectul pensiilor speciale ale foştilor parlamentari”, a susținut Marian Mina.

13:00 - Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, critică întrunirea în ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților doar pentru a supune la vot proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, în timp ce celelalte pensii speciale rămân neatinse.

„Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este doar praf aruncat în ochii românilor, iar proiectul a fost gândit să pice la Curtea Constituțională. Ceilalți pensionari speciali vor fi și ei mângâiați pe creștet, își vor păstra privilegiile. Prin urmare, unde este dreptatea? Românii așteptau cu totul altceva de la reforma pensiilor speciale. PSD și PNL doar se fac că fac ceva în privința asta. Totul este e o campanie de imagine. AUR cere eliminarea tuturor pensiilor speciale sau supraimpozitarea lor drastică, nu cu procentul simbolic, insignifiant, de 15%, așa cum se vehiculează acum", a declarat Claudiu Târziu.

12:40 - Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat luni după şedinţa conducerii partidului că parlamentarii PNL care nu votează legea de eliminare a pensiilor parlamentarilor vor fi daţi afară din partid. Același principiu se va aplica și în cazul voturilor la legea pensiilor speciale şi legea cumulului pensiei cu salariul.

„A fost luată decizie în BPN ca toţi parlamentarii PNL să voteze acest pachet de legi, până miercuri la închiderea sesiunii parlamentare”, a mai spus Ciucă. 

Despre o posibilă atacare a CCR a legii de eliminare a pensiilor parlamentarilor, Nicolae Ciucă a spus că „trebuie lăsată procedura să se deruleze” şi vor proceda ca şi în alte cazuri în care s-a respins o lege. 

10:23 - Potrivit unui anunţ oficial al PSD, la şedința comună va lua parte şi preşedintele social-democraţilor, premierul Marcel Ciolacu. Amintim că, înainte de rotativă, Ciolacu anunțase că fie își asumă răspunderea, fie demisionează dacă desființarea desființarea pensiilor speciale nu trece de Parlament.

Context

Potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ ce se află azi la votul parlamentarilor, eliminarea acestor pensii ar fi primul pas în reformarea întregului sistem.

„Dorim o reaşezare pe baze solide, atât a sistemului de pensii de serviciu, cât şi a sistemului de indemnizaţii pentru limită de vârstă acordate parlamentarilor care şi-au încheiat exercitarea unuia sau mai multor mandate. De aceea, e nevoie de măsuri legislative care să şteargă inechităţile din sistem, eliminarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă a parlamentarilor fiind una din aceste măsuri de înlăturare a discriminării faţă de persoanele care beneficiază de pensii pe criteriul contributivităţii”, se arată în document.

„Totodată având în vedere situaţia de criză prin care trece ţara noastră ca urmare a efectelor economice post-pandemie, dar şi a conflictului din Ucraina cu consecinţe economice majore şi asupra ţării, considerăm că parlamentarii ar trebui să fie primii care dau dovadă de solidaritate şi respect în cheltuirea banului public în vederea redobândirii încrederii populaţiei în instituţiile publice în general şi în instituţia parlamentului, în special”, se mai arată în documentul citat.

Iniţiatorii consideră că „parlamentarii ar trebui să beneficieze, la fel ca toţi cetăţenii acestei ţări, exclusiv de pensie în sistemul public de pensii, pe bază de contributivitate”.

„Prezenta iniţiativă legislativă constituie un pas în vederea asigurării echităţii între cetăţeni, prin abrogarea articolelor referitoare la indemnizaţiile speciale ale parlamentarilor. Totodată, prin abrogarea acestor prevederi, se va înregistra un impact bugetar pozitiv, asigurând degrevarea bugetului de stat de plata unor sume consistente”, se mai arată în Expunerea de motive.

Potrivit acestui document, la nivelul anului 2022, după data de 10 iunie (odată cu aplicarea Deciziei CCR, nr. 261/2022) au fost achitate un număr de 583 de indemnizaţii, cu o valoare totală de 19.370.146,80 lei.

„Menţinerea în plată a acestor indemnizaţii ar pune presiune suplimentară pe bugetul de stat într-un context economic pus la grea încercare de crizele succesive sanitare, economice, geopolitice care s-au abătut asupra ţării noastre în ultimii ani”, mai arată iniţiatorii.

Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a emis raport în vederea adoptării proiectului, cu 7 voturi „pentru” şi o abţinere.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇