Foștii procurori Lucian Onea și Mircea Negulescu, achitați într-un dosar instrumentat de fosta secție specială

Foștii procurori Lucian Onea și Mircea Negulescu, achitați într-un dosar instrumentat de fosta secție specială

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au dispus, miercuri, achitarea fostului procuror şef al Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul DNA, Lucian Onea, şi a fostului procuror DNA Mircea Negulescu în dosarul în care cei doi au fost trimişi în judecată de către procurorii fostei Secţii de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), în legătură cu dosare care îl vizau pe fostul deputat fugar Sebastian Ghiţă. Decizia nu este definitivă.

Astfel, Lucian Gabriel Onea a fost achitat pentru infracţiunile de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, întrucât faptele nu există.

ADVERTISING

Totodată, ÎCCJ a dispus achitarea lui Mircea Negulescu în ceea ce priveşte infracţiunile de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare şi represiune nedreaptă, întrucât faptele nu există.

Negulescu a fost achitat şi în ceea ce priveşte acuzaţia de instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovăţie, sub forma participaţiei improprii, a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Ghiţă Sebastian Aurelian, ca nefondată. Cheltuielile judiciare efectuate în cauză rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Negulescu Mircea în cuantum de 942 lei rămâne în sarcina statului, urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii”, precizează soluţia pronunţată miercuri de ÎCCJ.

ADVERTISING

Dosarul a fost trimis în judecată în iulie 2019 de către fosta secţie specială de investigare a infracţiunilor din justiţie, între timp desfiinţată.

În rechizitoriu, procurorii susţineau că Lucian Onea, în instrumentarea a două dosare penale, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în cursul lunii mai 2015, ”l-au determinat pe un martor denunţător să plăsmuiască un denunţ în numele unei persoanei imaginare, să întocmească în fals, în format electronic, tabele care conţin numele unor persoane - locuitori ai Republicii Moldova, care ar fi avut cetăţenie română în anul 2014, cu scopul de a dovedi infracţiunea de coruperea alegătorilor pretins săvârşită de persoana împotriva căreia s-a formulat denunţul”.

ADVERTISING

”De asemenea, în calităţile menţionate anterior, inculpatul Onea Lucian Gabriel, cu ajutorul inculpatului Negulescu Mircea, la data respectivă procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor faţă de o persoană despre care ştia că nu este vinovată. Totodată, inculpatul Onea Lucian Gabriel, cu sprijinul inculpatului Negulescu Mircea, în cursul lunii mai 2015, în soluţionarea celor două dosare penale, a ticluit probe nereale prin exercitarea de constrângeri asupra martorului denunţător”, au arătat procurorii.

În rechizitoriu se menționa, totodată, că Onea şi Negulescu, în mod repetat, în perioada aprilie – mai 2015, ”l-au determinat pe martorul denunţător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, a unui denunţ şi a unor tabele în format electronic conţinând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparţine unor cetăţeni români imaginari”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇