Poți primi peste 80.000 de euro ca să te muți pe o insulă din Irlanda. Care sunt condițiile

Poți primi peste 80.000 de euro ca să te muți pe o insulă din Irlanda. Care sunt condițiile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dacă ai visat să duci un trai simplu pe o insulă îndepărtată, acum ai ocazia s-o faci. Irlanda a lansat o schemă prin care oferă sume mari de bani persoanelor care aleg să se mute în cele mai izolate comunități.

Inițiativa face parte din programul „Our Living Islands”, prin care guvernul irlandez își propune să crească populația insulelor sale, relatează Euronews.

"Obiectivul acestei politici este să ne asigurăm că pe insulele din larg pot continua și înflori comunități sustenabile, vibrante, timp de mulți ani de acum înainte", a anunțat guvernul.

ADVERTISING

Sună ca o evadare perfectă, dar cei care sunt dornici să încerce trebuie să țină cont de câteva condiții.

Cum poți fi plătit ca să te muți pe o insulă din Irlanda

Programul vizează 30 de insule care nu sunt legate de țărm prin poduri. Guvernul irlandez plătește până la 84.000 de euro ca să te muți în aceste comunități izolate, dar asta nu înseamnă că te vei muta într-o căsuță cochetă și vei primi banii în cont a doua zi.

Banii se acordă în tranșe pentru salvarea și renovarea tot mai multor proprietăți abandonate și dărăpănate de pe insule. Cei care doresc să se mute acolo trebuie să cumpere și să dețină o proprietate pe una din insule. Clădirea trebuie să fie construită înainte de 1993 și să fie nelocuită de cel puțin doi ani.

ADVERTISING

Sumele acordate pot fi folosite pentru lucrări de construcție, cum ar fi izolarea locuinței, îmbunătățiri structurale și redecorare.

La finalul procesului, temerarii înscriși în program obțin până la 84.000 de euro pentru a salva proprietățile dărăpănate și a le transforma în casele la care visează.

"Our Living Islands" este o extensie a unui program aflat deja în derulare pe teritoriul Irlandei, însă sumele acordate celor care se duc pe insulele izolate sunt mai mari, pentru a acoperi costurile în aceste locuri cu infrastructură mai puțin dezvoltată.

ADVERTISING

Înscrierile pentru cei care își doresc o viață izolată pe o insulă sălbatică se vor deschide la 1 iulie. Sunt disponibile insule precum Arranmore, situată în largul coastei comitatului Donegal, cu mici plaje de nisip auriu și țărmuri stâncoase.

Sau insula Clare, din largul comitatului Mayo, un mic paradis pentru iubitorii de drumeții, cu o populație de doar 160 de locuitori.

Bani pentru cei care se mută în locuri izolate din Europa

Și alte comunități din Europa, precum localitățile izolate din Spania și Italia, au lansat programe de stimulare financiară pentru a atrage noi locuitori.

Orășelul montan Ponga din nord-vestul Spaniei acordă aproape 3.000 de euro fiecărui cetățean care se mută acolo, iar comuna Presicce-Acquarica din regiunea sudică italiană Puglia le oferă noilor locuitori până la 30.000 de euro.

Sardinia, a două insulă ca mărime din Marea Mediterană, oferă 15.000 de euro celor care cumpără sau renovează o locuinţă dintr-o zonă cu mai puţin de 3.000 de locuitori.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇