Atenție, șoferi! Farurile de zi devin de azi obligatorii pe toate drumurile publice

Atenție, șoferi! Farurile de zi devin de azi obligatorii pe toate drumurile publice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Începând de vineri, 16 iunie, șoferii vor fi obligați să folosească luminile de întâlnire sau luminile de circulație diurnă DRL (Daytime running lights) pe toate categoriile de drumuri publice din România.

Modificările la OUG 195/2002 au fost promulgate de președintele Klaus Iohannis pe 12 iunie și publicate marți în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare în termen de trei zile, relatează Digi24.

Articolul 44, alineatul 2, a fost modificat în felul următor: „În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă".

ADVERTISING

Nerespectarea obligației atrage după sine sancțiunea unei amenzi și două puncte de penalizare, conform articolului 108 alineatul (1) litera a), punctul 7.

Până acum, folosirea luminilor de întâlnire sau a luminilor pentru circulaţia diurnă în timpul zilei era obligatorie doar pe autostrăzi, pe drumurile expres şi pe cele naţionale europene.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇