Pleacă și oamenii lui Ciucă din Guvern. Printre ei e și purtătorul de cuvânt, Dan Cărbunaru

Pleacă și oamenii lui Ciucă din Guvern. Printre ei e și purtătorul de cuvânt, Dan Cărbunaru
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai mulţi consilieri ai prim-ministrului Nicolae Ciucă au fost eliberaţi din funcţie la cerere prin decizii publicate, luni, în Monitorul Oficial.

Cei care pleacă odată cu liderul PNL sunt:

  • Paula Cristea, director de cabinet al prim-ministrului,
  • Dan Cărbunaru, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, purtător de cuvânt al Guvernului Ciucă,
  • Florin Scarlat, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului,
  • consilierii onorifici Daniel Anghel, Alexandru Muraru şi Marilen Pirtea.
ADVERTISING

Deciziile au fost emise înainte ca premierul Nicolae Ciucă să anunţe depunerea mandatului Guvernului.

Amintim că marți deja sunt programate consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier care, conform protocolului coaliției, va fi din partea PSD, în persoana lui Marcel Ciolacu.

În ce-l privește pe Ciucă, acesta renunță la Guvern și se mută în fruntea Senatului.

Surse politice au declarat pentru Agerpres că Biroul Permanent al Senatului se reuneşte marţi dimineaţă, în vederea convocării plenului în care va fi ales preşedintele Camerei Superioare a Parlamentului.

ADVERTISING

Mai era puțin până se împlinea anul de când Senatul e condus interimar de Alina Gorghiu. Fostul președinte plin a fost Florin Cîțu, care a demisionat, împins de partid, pe 29 iunie 2022.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇