Trei replici ale cutremurului din Arad. Au fost impuse restricții de circulație în anumite zone

Trei replici ale cutremurului din Arad. Au fost impuse restricții de circulație în anumite zone

Specialiştii anunţă că au existat trei replici ale cutremurului cu magnitudinea 5,2 înregistrat în judeţul Arad, cea mai mare dintre acestea având magnitudinea de moment 3,2.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismele au fost înregistrate atât marţi seară, la orele 21.02 şi 21.04, cât şi în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 03.56.

Cea mai mare replică s-a înregistrat la ora 21.04, având magnitudinea de moment de 3,2.

Cutremurul cu magnitudinea 5,2 a fost înregistrat la ora 20:26 şi a fost resimţit în mai multe zone.

ADVERTISING

Primăria Arad a impus restricţii de circulaţie în anumite zone, pe străzi unde clădiri vechi pun în pericol traficul cetăţenilor, iar pompierii au intervenit.

”În urma cutremurului, din cauza avariilor, pentru siguranţa cetăţenilor, se izolează anumite porţiuni aferente străzilor: Episcopiei, str Horia, str. Cloşca, str. Lucian Blaga, str. Decebal,str Mărăşeşti şi bulevardul Revoluţiei”, a transmis Primăria Arad.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Arad au precizat că pompierii militari ai Detaşamentului Arad au acţionat pentru înlăturarea efectelor negative în urma seismului (degajarea elementelor de construcţie de pe faţadele clădirilor), în Arad, pe străzile Horia, Episcopiei, Mărăşeşti, Lucian Blaga, Calea 6 Vânători, Vasile Alecsandri, Ioan Luca Caragiale, Bulevardul Decebal şi Bulevardul Revoluţiei.

ADVERTISING

De asemenea, serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile Păuliş şi Ghioroc au intervenit pentru îndepărtarea efectelor negative în urma seismului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇