Accident dramatic în Italia: O barcă s-a scufundat pe lacul Maggiore și mai mulți turiști au murit

Accident dramatic în Italia: O barcă s-a scufundat pe lacul Maggiore și mai mulți turiști au murit

Patru persoane au murit în urma unui accident de barcă ce a avut loc, duminică, pe lacul Maggiore din nordul Italiei, au anunţat luni dimineaţă pompierii.

Barca s-a scufundat în partea de sud a lacului, în apropiere de oraşul Lisanza, la circa 50 de km nord-vest de Milano.

Conform agenţiei ANSA, nu ar mai exista persoane dispărute.

Ambarcaţiunea turistică, ce avea 24 de persoane la bord, s-a scufundat duminică, din cauza unei furtuni neaşteptate.

Potrivit La Repubblica, turiştii din barcă sărbătoreau o zi de naștere, când s-au răsturnat și s-au scufundat.

ADVERTISING

Toată lumea de la bord a ajuns în apă - dar mulți dintre pasageri au înotat până la țărm sau au fost salvați de alte ambarcațiuni.

Douăzeci de persoane au fost scăpat astfel nevătămate.

Potrivit preşedintelui regiunii Lombardia, Attilio Fontana, velierul lung de 16 metri a fost închiriat de turişti, care erau atât italieni, cât şi străini.

Potrivit Ministerului italian de Externe, unul dintre morţi este un cetăţean israelian în vârstă de ”aproximativ 50 de ani”.

Potrivit site-ului local de ştiri Varese News, celelalte victime sunt o cetăţeană rusă şi doi italieni.

ADVERTISING

Scafandrii și un elicopter au fost mobilizați pentru a ajuta la căutările în capătul sudic al lacului, iar mai multe ambulanțe și o ambulanță aeriană au participat la fața locului.

O înregistrare video împărtășită de pompieri a arătat scaune și alte resturi plutind în apele agitate.

Lacul Maggiore - situat în partea de sud a Alpilor - este împărțit de Italia și Elveția și este o destinație populară pentru turiști.

Zona a fost afectată de vreme rea, serviciul meteo italian emițând avertismente de furtună.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇