Percheziții DNA la sediul central ale Poștei Române și la unitatea din Iași

Percheziții DNA la sediul central ale Poștei Române și la unitatea din Iași

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii în municipiul Bucureşti şi în alte două judeţe într-un dosar privind fapte comise în perioada 2022-2023 în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţii publice.

Sursa judiciare au precizat, pentru Agerpres, că descinderi au loc la sediul central al Poştei Române din Bucureşti şi la unitatea din municipiul Iaşi.

Conform aceloraşi surse, în acest caz anchetatorii verifică mai multe contracte încheiate pentru renovarea unor sedii ale Poştei Române.

ADVERTISING

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul zilei joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în cinci locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Iaşi şi Bacău, din care două sunt sedii ale unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţii publice, comise în perioada 2022-2023", menţionează anchetatorii.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

ULterior, Poșta Română a transmis că va coopera cu anchetatorii şi a deschis propria verificare.

”Paralel cu verificările DNA, Poşta Română a demarat propria cercetare internă. Mai multe detalii pe această temă putem oferi odată cu finalizarea verificărilor.

Asigurăm că operatorul naţional de servicii poştale tratează cu maximă responsabilitate toate obligaţiile impuse prin lege şi îşi gestionează cu seriozitate şi cu atenţie resursele şi proiectele pe care le desfăşoară”, au transmis, joi, reprezentanţii Poşta Română, potrivit News.ro.

ADVERTISING

Compania ”cooperează în mod obişnuit cu orice autoritate publică de control, fiind deschisă oricăror solicitări oficiale privind activitatea sa”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇