30% dintre candidații la admiterea în școlile MAI au picat proba sportivă. Sindicat: Opriți degringolada salarizării și a pensiilor militare!

30% dintre candidații la admiterea în școlile MAI au picat proba sportivă. Sindicat: Opriți degringolada salarizării și a pensiilor militare!

30% dintre candidaţii la admiterea în şcolile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au picat proba sportivă.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a transmis, luni, că se poate ajunge în situaţia în care numărul candidaţilor să fie mai mic decât al locurilor disponibile.

”În ultima perioadă, am tras, public, mai multe semnale de alarmă referitoare la atractivitatea, în scădere dramatică, faţă de anii anteriori, vizavi de instituţiile de formare profesională iniţială poliţieneşti şi militare, pe fondul predicitibilităţii tot mai precare în cele trei sisteme de referinţă care definesc interesul oricărui tânăr ce îşi doreşte să îmbrace uniforma statului: sistemul carierei, sistemul salarizării şi sistemul de pensionare”, precizează sindicatul.

ADVERTISING

Concurenţa la concursurile de admitere în şcolile de profil a scăzut drastic, la ultimele sesiuni.

”Trierea care se organizează anterior probei scrise, constând în probele sportive şi psihologice, cu caracter eliminatoriu, reduce şi mai mult numărul candidaţilor care ajung să susţină probele finale.

Un trist adevăr: în ultimele zile, la probele sportive susţinute în centrele zonale de selecţie, de către candidaţii la şcolile de formare iniţială a agenţilor şi subofiţerilor/maiştrilor militari din MAI, aproximativ 30% dintre concurenţi au fost declaraţi nepromovaţi”, au mai transmis sindicaliştii.

ADVERTISING

Potrivit acestora, situaţia poate degenera dramatic, astfel încât numărul candidaţilor care vor ajunge, totuşi, în 27 mai, în sălile de clasă, şi vor fi triaţi, ulterior, de proba medicală, să fie sub cel al locurilor scoase la concurs, asta în condiţiile în care deja sunt, din start, sub doi candidaţi pe un loc.

”Domnilor politicieni: opriţi degringolada salarizării şi a pensiilor militare de stat! Fără predictibilitate, pe termen lung, în cariera de militar sau de poliţist, şi cu o salarizare precară, legiferată superficial de către decidenţi, vom suferi cu toţii: cetăţeni, societate şi stat”, au mai transmis sindicaliştii.

ADVERTISING

Ministerul Afacerilor Interne a scos la concurs aproape 2.900 de locuri în instituţiile de formare a agenţilor de poliţie şi subofiţerilor.

Proba de evaluare a cunoştinţelor constă într-un test grilă cu întrebări din disciplinele: limba română, limbă străină, legislaţie specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a instituţiilor politice ale statului, educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raţionamentului logic.

La limba străină, candidatul optează, prin cererea-tip de înscriere la concursul de admitere, pentru una din următoarele discipline: limba engleză sau limba franceză.

Tematica şi bibliografia pentru proba de evaluare a cunoştinţelor sunt cele din sesiunea de admitere octombrie – decembrie 2022.

Examinarea medicală se realizează pentru candidaţii care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 31 mai – 29 iunie 2023.

Rezultatele finale ale admiterii se afişează la sediul unităţilor de învăţământ şi se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 30 iunie 2023.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇