Un bărbat din Chiajna s-a baricadat în casă și amenință că-și omoară fiica de 5 ani UPDATE Fetița a fost eliberată, după 28 de ore, Detalii din negocieri

Un bărbat din Chiajna s-a baricadat în casă și amenință că-și omoară fiica de 5 ani UPDATE Fetița a fost eliberată, după 28 de ore, Detalii din negocieri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat din Chiajna (Ilfov) s-a baricadat în casă încă de joi, de la ora 14:00, amenințând că se va arunca în aer, împreună cu fetiţa de 5 ani. Timp de 28 de ore au avut loc negocieri ale poliției cu tatăl copilului pentru eliberarea fetiței.

UPDATE: Poliția a anunțat vineri, în jurul orei 17:00, că fetița a fost eliberată de tatăl său și bărbatul este reținut de poliție în acest moment. Sunt circa 28 de ore de când negociatorii au început operațiunea de eliberare a fetiței. „Operaţiunea Poliţiei Române din Chiajna s-a încheiat. În urma activităţii de negociere a Poliţiei Române, fata se află în custodia poliţiştilor, în afara oricărui pericol. (…) Nici fetiţa, nici bărbatul şi nici forţele de ordine nu au suferit vătămări. Scopul misiunii a fost îndeplinit”, a transmis, vineri, Poliţia Română. Deznodământul a avut loc după ce în casă a intrat o avocată care îl cunoștea pe bărbat și acum îl reprezintă. Ea susține că de vină pentru declanșarea crizei ar fi mama fetiței.

ADVERTISING

O femeie a chemat joi Poliția, susținând că soţul a bătut-o și a alungat-o din locuință. Ulterior, bărbatul s-a baricadat în casă cu fetița cuplului, în vârstă de doar cinci ani, şi spune că își omoară copilul.

sechestrare-fetita-Chiajna-politisti
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„La data de 4 mai 2023, IPJ Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soț și alungată din locuință. Bărbatul s-a baricadat în locuință, împreună cu fiul său minor, de 5 ani“, anunță Poliția Ilfov.

În Chiajna, au ajuns încă de ieri de la ora 15:00 zeci de polițiști, luptătorii SIAS, un negociator, un lunetist, precum și echipaje de prim ajutor, dar nimeni nu a reuşit să intre în casă.

Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR, a anunţat că bărbatul a cerut hrană pentru fiica lui şi poliţiştii i-au dus de mâncare.

Bărbatul le-a arătat poliţiştilor o butelie cu care ar vrea să arunce casa în aer şi nu vrea să negocieze, pentru că nu are nicio revendicare. El vrea doar ca forțele de ordine să plece.

ADVERTISING

De-a lungul nopții, bărbatul a vorbit inclusiv prin apel video cu negociatorii și le-a arătat că starea fetei este bună.

sechestrare-fetita-Chiajna-masini
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, este recidivist, ar fi fost închis timp de 3 ani, în urma cu 10 ani, transmite Observator News. Adevărul scrie că bărbatul ar avea probleme cu alcoolul, potrivit declaraţiilor soţiei. Iar vecinii spun că este în general agresiv.

La faţa locului a sosit şi sora bărbatului, care încercă să-l convingă să iasă din casă şi să renunţe la ameninţări, însă fără succes, transmite Antena1.

O avocată, care spune că îl cunoaște pe bărbat și îl va reprezenta, a reușit să intre să vorbească cu el.

”Încerc să rezolv o problemă pentru amândoi. Şi pentru copil şi pentru tată, trebuie rezolvată problema pentru amândoi”, a declarat avocata, înainte să intre în imobilul din Chiajna.

ADVERTISING

La ieșire, avocata a susținut că mama fetiței a fost cea care a declanșat criza, după ce ar fi amenințat cu un cuțit.

Detalii din negocieri

La finalul operațiunii, reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că operaţiunea de la Chiajna a durat 28 de ore, iar specialiştii s-au schimbat în ture, informarea făcându-se pe parcurs. „A fost o operaţiune dificilă pentru colegii mei (...) comunicarea cu bărbatul nu a fost întreruptă nicio perioadă de timp”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, citat de News.ro.

Poliţiştii au precizat că au avut în permanenţă dovezi că fata este în viaţă şi că este bine. Pe durata negocierilor s-au obţinut ”rezultate în etape”. 

”De către specialişti în cadrul Poliţiei Române au fost obţinute mai multe rezultate în etape şi acum putem exemplifica faptul că în această dimineaţă şi pe parcursul zilei, de la bărbat, din locuinţă colegii noştri au preluat două butelii cu gaz şi le-au scos în afara perimetrului”, a mai declarat Georgian Drăgan.

Și șeful Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS), chestor de poliţie Alexandru Scurtu, a declarat că tatăl s-a predat de bunăvoie, a ieşit singur din casă, iar cel mai delicat moment al operaţiunii a fost vineri, la 4 dimineaţa, când bărbatul a avut o urmă de agresivitate în comportament, dar şi-a revenit imediat la intervenţia negociatorilor.

"A fost un moment la ora 4 dimineaţă, când, probabil, sub imperiul oboselii, bărbatul a dat o notă uşor de agresivitate comportamentului, dar şi-a revenit imediat, prin intervenţia negociatorilor. (...) O notă de agresivitate în sens verbal, pentru că toată durata negocierii a fost pe un palier de calmitate, raţionalul domina, drept pentru care nu aveam de ce să ne facem griji din perspectiva vieţii fetei. (...) Tatăl a ieşit de bunăvoie din casă, nu a început să plângă când a ieşit", a explicat şeful SIAS, care a refuzat să spună dacă la faţa locului a fost prezent un lunetist.

Unul dintre specialiştii care a făcut parte din echipa de negociere a relatat modul în care s-a purtat comunicarea cu bărbatul, precizând că un moment important al operaţiunii l-a reprezentant decizia tatălui de a preda vineri dimineaţa cele două butelii cu gaz pe care le avea în casă.

"Orice progres pe care l-am făcut se lovea de o problemă, de o dificultate, de o temere a lui că s-ar putea să i se întâmple ceva şi reveneam şi reveneam şi reveneam. Eram uşor într-o buclă. Cu timpul şi cu răbdare, lucrurile au progresat şi încet, încet, şi cu oboseala lucrurile au început să intre pe un făgaş de normalitate, să decurgă conform aşteptărilor.

Nu pot să vă dau toate detaliile tehnice cum am procedat, însă pot să vă spun că el a colaborat şi asta este foarte important, pentru că a încercat să reducă din potenţialul de risc pe care îl prezenta iniţial, prin componenta de detonare a unui astfel de dispozitiv, arătându-ne prin acest gest că el nu intenţionează să îşi pună în pericol viaţa sau a copilului", a menţionat negociatorul, citat de Agerpres.

Bărbatul a fost dus la audieri și sunt așteptate declarații oficiale care să lămurească circumstanțele și desfășurarea evenimentelor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇