Trump nu crede că știința poate explica incendiile din California. Are propria teorie: Copacii devin foarte uscați și pot exploda

Trump nu crede că știința poate explica incendiile din California. Are propria teorie: Copacii devin foarte uscați și pot exploda

Donald Trump a făcut o vizită oficială în California după câteva săptămâni în care a ignorat incendiile care au forțat mii de oameni să-și părăsească locuințele, și care au ras de pe suprafața pământului păduri întregi, cauzând inclusiv 27 de pierderi de vieți omenești.

Odată ajuns în zonă, președintele nu a mai așteptat conferința de presă și s-a grăbit să afirme din capul locului că de vină pentru toate acestea este un management slab al pădurilor, nu schimbările climatice, relatează The New York Times.

”Nu știu dacă știința poate explica ce se întâmplă”, a afirmat acesta.

ADVERTISING

”Doar o problema de management al vegetației”

Donald Trump, care a fost intens criticat pentru lipsa sa de reacție în această criză, și-a întrerupt campania pentru a face o vizită de două ore la aeroportul din McClellan Park, lângă Sacramento, unde avionul prezidențial a aterizat într-un smog puternic.

Nu foarte departe, unul dintre cele mai mari incendii, ținut acum sub control, a ars peste 363.000 de hectare de vegetație.

Trump nu a așteptat ca briefing-ul de presă să înceapă, ci a spus reporterilor, cum a coborât din avion, că de vină pentru situație este managementul slab al pădurilor, nu schimbările climatice.

ADVERTISING

”Când cad copacii, după o perioadă, ei devin foarte uscați, ca niște chibrituri. Și pot exploda. De asemenea, frunzele. Dacă ai frunze uscate pe jos acestea sunt combustibil pur pentru foc”, a afirmat Donald Trump.

Mai departe, în cadrul declarațiilor de presă, guvernatorul regiunii și consilierii săi pe probleme de mediu au insistat ca președintele să recunoască rolul schimbărilor climatice. Guvernatorul Gavin Newsom, un democrat extrem de politicos, a ținut să sublinieze că apreciază relațiile de lucru cu președintele, mulțumindu-i pentru ajutorul federal și arătându-se de acord că managementul forestier trebuie îmbunătățit.

ADVERTISING

Totuși, el a arătat că doar 3% din pădurile californiene se află sub controlul autorităților locale, în timp ce 57% sunt sub proprietate federală, adică sub management prezidențial.

”Există o diferență de opinie în ceea ce privește problema schimbărilor climatice și vă rog să o respectați”, a spus oficialul.

Trump nu l-a contrazis. ”Absolut”, a spus acesta, întorcându-se către presă pentru un alt subiect.

Dar Wade Crowfoot, secretarul Californiei pentru resurse naturale a insistat: ”Dacă ignorăm știința și ne băgăm capul în nisip, spunând că este doar o problemă de management al vegetației, nu vom reuși împreună să îi protejăm pe cetățenii Californiei”, i-a spus acesta președintelui.

”Se va răci (vremea - n.red). Veți vedea”, i-a răspuns Trump.

”Aș vrea ca știința să nu vă contrazică”, i-a răspuns la rândul său Crowfoot.

”Păi, mă îndoiesc că știința are o explicație pentru ce se întâmplă”, i-a răspuns Trump, vizibil tensionat.

Joe Biden: Trump, un piroman

În contextul în care incendiile de vegetație fac ravagii în vestul Statelor Unite ale Americii, schimbările climatice au devenit luni un subiect de dezbatere în cursa pentru Casa Albă.

Joe Biden, fost vicepreședinte și candidat la alegerile prezidențiale, a profitat de moment pentru a reaminti istoricul lui Trump raportat la problemele climatice, afirmând că lipsa de acțiune a președintelui și negarea au fost cele care au alimentat distrugerea.

În context Biden a amintit nu doar de situația actuală de pe Coasta de Vest, ci și de inundațiile si uraganele de pe coasta Golfului american.

Într-o declarație susținută în aer liber la muzeul din Wilmington, candidatul prezidențial din partea democraților l-a descris pe Trump drept ”o amenințare la adresa suburbiilor americane”.

”Câte suburbii vor mai arde în flăcări, dacă vom mai avea încă patru ani cu Trump care neagă importanța protejării climatului? Câte cartiere suburbane vor mai fi inundate? Câte suburbii vor mai fi măturate de superfurtuni?

Dacă îi oferim acestui piroman al climei încă patru ani la Casa Albă, va mai fi cineva surprins dacă America va fi tot mai mult cuprinsă de flăcări?”, s-a întrebat acesta, retoric, în fața alegătorilor.

Astfel, o zi întreagă de declarații în contradictoriu a scos în evidență diferența dintre cei doi candidați: un președinte în funcție care susține că schimbarea climatică este o mare păcăleală și un candidat care cere o campanie mai agresivă pentru a reduce gazele cu efect de seră vinovate pentru manifestările meteorologice extreme din ultimii ani.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇