Ministerul Dezvoltării a fost atacat de hackeri. Care e situația și ce transmite instituția

Ministerul Dezvoltării a fost atacat de hackeri. Care e situația și ce transmite instituția

Site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a fost atacat cibernetic.

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei lucrează la soluţionarea problemelor tehnice apărute şi colaborează cu autorităţile statului responsabile cu securitatea cibernetică pentru investigarea cauzelor incidentului. Datorită intervenţiei prompte a personalului de specialitate din cadrul ministerului, nicio informaţie publicată pe site-ul www.mdlpa.ro nu a fost depreciată sau pierdută”, a transmis, luni, MDLPA, într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

Reprezentanții instituției nu precizează când au descoperit atacul, însă din încercările Spotmedia.ro de a-l accesa, este nefuncțional din jurul orei 15:00.

Cei care încearcă acum să acceseze site-ul sunt întâmpinați de mesajul „conectarea securizată a eșuat. Pagina pe care încerci să o accesezi nu poate fi afișată pentru că autenticitatea datelor nu a putut fi verificată”.

„Prioritatea ministerului este soluţionarea cu succes şi cât mai rapidă a incidentului, pentru a ne asigura că site-ul nu mai prezintă riscuri de securitate cibernetică şi că utilizatorii acestuia îl pot folosi din nou fără riscuri”, este tot ce mai adaugă reprezentanții MDLR.

ADVERTISING

UPDATE 22:22 - Situația se menține și 7 ore mai târziu de când SpotMedia.ro a observat problema.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇