După trei săptămâni de la producerea unui accident unde fusese implicat ministrul Transporturilor, cazul este ca și mușamalizat.
Nu zic că nu s-ar fi deschis un dosar penal și n-ar fi demarat deja cercetările, dar parcă simt că s-a cam umplut paharul numai cu dosare penale grele, ba cu mineriadele, ba cu revoluția din ’89, ba cu cazul din 10 august 2018, ba cu altele multe, rămase mai toate în coadă de pește.
Unele au fost chiar închise după ce fuseseră deschise, altele redeschise după ce fuseseră închise și ne-am obișnuit să le vedem mai curând pe tradiționalul traseu dintre Ana și Caiafa, decât terminându-se cu vreo sentință definitivă, executorie și irevocabilă.
S-a dat sentința, dar nu s-a judecat încă
În cazul de față, mușamalizarea mi-o sugerează însuși viceprim ministrul Raluca Turcan, care, chiar înainte de a se începe vreo cercetare, s-a pronunțat ca o adevărată instanță: „Poate este bine de ştiut că ministrul se deplasa cu maşina SPP, că stătea pe bancheta din spate, că dormea şi că, practic, nu are nicio vină în privinţa acestui accident”.
Observați că niște detalii precum apartenența mașinii, bancheta pe care stătea ministrul, faptul că dormea sau că era treaz, toate acestea urmează să le stabilească procurorii, numai ei și nu alții. Totul pe baza dosarului, a probelor sau altor dovezi de acolo, în niciun caz prin declarația viceprim ministrului, investit cu alte prerogative.
Nu mai zic de concluzia că ministrul Bode „nu are nicio vină în privinţa acestui accident”. Cum adică nici o vină, într-un caz încă nejudecat? Nimic nu prevestește mai bine o mușamalizare iminentă, decât sentința rostită de o persoană nechemată, dar cu foarte multă autoritate în fotoliul său. Ceva, ca să ne zicem noi, în sinea noastră: „dacă așa a zis Cutare, înseamnă că așa e”!
N-aș fi atât de insistent, dacă n-aș fi observat că însuși premierul – deși nici dânsul nu este instanță – s-a lansat cu propria sentință, privindu-l pe respectivul ministru: „nu are niciun fel de răspundere, nu a fost la volan, nu a avut practic niciun fel de răpundere directă în acest eveniment”.
Trei decenii de somn pe bancheta din spate
Măi, să fie! Și prim ministrul, ca și doamna viceprim, amândoi le știu pe toate, chiar înainte de a se fi făcut vreo anchetă și trag concluziile lor, când încă niciun magistrat n-a apucat să judece ceva! Aici, vorba unui mare poet, e ceva putred în Danemarca.
Poate mă înșel, dar senzația este că se pregătește o mare mușamalizare. Este exact ce trebuie pentru ca, de acum încolo, justiția să-și facă datoria imparțial, pedepsindu-l exemplar pe acarul Păun, dacă el se face vinovat, sau vreun alt țap ispășitor, dacă așa va rezulta din probele aflate la dosar.
Numai președintele Iohannis, întrebat de ziariști în aceeași speță, s-a ferit să se lanseze în aprecieri juridice, oferind un răspuns politic, care merită citat: „putem să tragem cel puţin două concluzii clare. Prima, că nu este bine să te grăbeşti (…) Doi - se vede încă o dată, din păcate, foarte clar nevoia dezvoltării infrastructurii”.
Gândind cel puțin la cea de a doua apreciere, mi se pare evident că deplasarea pe un drum fără prea multă siguranță ar trebui să-l îndemne pe un ministru al Transporturilor mai curând la reflexie și la atenție, decât la somn. Prea mulți titulari ai acestui minister au dormit buștean pe bancheta din spate în ultimele trei decenii, pentru ca somnul să poată fi o scuză și nu o acuză.
E greu să te ascunzi după deget, atunci când ești prins cu cioara vopsită
Aș pune însă problema și altfel. Dacă un oarecare motociclist n-ar fi fost acolo, cu totul întâmplător, dacă n-ar fi văzut cum circulă mașina ministrului, fără să știe că se va produce un accident, dacă n-ar fi avut curiozitatea să filmeze și, mai ales, dacă n-ar fi oferit presei cele filmate, atunci ce s-ar fi întâmplat?
Evident, nimic. Cel mult, un fapt divers. S-au ciocnit două mașini și atât. Poliția l-a amendat deja pe unul din șoferii în cauză, dar opinia publică n-a produs cine știe ce zarvă. Punct. Sau, cum ar zice un contemporan de-al nostru, altă întrebare!
Întorc astfel problema, cu gândul la destule alte mașini oficiale aflate pe drumurile publice, nefilmate de motocicliști, neangajate (din fericire) în accidente, și mă întreb: câte din ele respectă normele legale, câte execută depășiri nepermise, câte intră în contrasens și – mai ales – câte din ele îi sfidează pe celalți participanți la trafic, toți egali în fața legii unii cu alții, dar pe a căror banchetă din spate nu dă să adoarmă o persoană oficială?
Să mă tai și n-am să cred ca situația filmată de motociclistul urmăritor este un unicat! Mai curând, pare un fapt reprodus la plombagină, ca multe altele – poarte chiar foarte multe – care se petrec zi de zi sau chiar ceas de ceas, cu singura deosebire că – din fericire - nu se soldează cu accidente.
Soluția nu mi se pare că este mușamalizarea pentru salvarea unui ministru aflat în dificultate, ci mai curând tratarea problemei cu atâta transparență, încât să lase senzația că nimeni nu este mai scrupulos în respectarea legii, decât demnitarul însuși, de la care noi ceilalți trebuie să luăm exemplu despre cum să ne comportăm, nu despre cum să ne ascundem după deget, atunci când suntem prinși cu cioara vopsită.
Numai demnitarul are dreptul să obosească. Șoferul nu
Nu încerc să fac nimănui proces de intenție, dar mă întreb, ca omul naiv, oare doamna Turcan ar fi sărit atât de prompt în apărarea colegului Bode, dacă ea însăși nu s-ar simți nițel cam cu musca pe căciulă?
Sau, hai să zicem, poate nu domnia sa personal se simte în cauză, poate vreun coleg din Guvern, poate altul de pe la partid, poate însuși șeful ei, care își pune obrazul în apărarea colegului Bode. Nu cumva acest gest sugerează că prin Guvern mai sunt și alții care se observă cu muscoiul pe pălărie, când se privesc în oglindă?
Dacă n-ar fi așa, logica îmi spune că cei doi înalți demnitari ar fi avut toate motivele să-l lase pe ministrul Lucian Bode să se descurce singur în fața instanței, explicând pentru presă ceva, cam în stilul cum a procedat domnul Iohannis.
Fără să-l apere pe ministru, președintele i-a atras totuși atenția că graba strică treaba, dar și faptul că starea drumurilor merită din partea unui ministru al Transporturilor mai multă atenție, decât un pui de somn, tras pe bancheta din spate.
De altfel, observ că, în momentul nefericitului accident, respectivul ministru se afla cam prin zona viitoarei autostrăzi Pitești-Sibiu, care îl putea stimula mai curând să fie treaz și să privească peisajul, decât să doarmă liniștit, obosit după patru ore de drum. Adică exact la fel de obosit ca și șoferul care însă nu avea dreptul să doarmă.
În mod firesc, adversarii liberalilor au pretins imediat și zgomotos demisia ministrului. Aproape m-aș ralia lor, dacă n-aș obseva cine pretinde: cei care nu îndrăzneau să-i ceară demisia Dăncilei după spectaculoasele ei gafe, nu-i cereau demisia inculpatului Dragnea, nici demisia lui Teodorovici care mințea afrimând ca are bani de pensii și salarii dar se împrumuta la bănci ca să le poată plăti, nici demisia acelei sinistre doamne Olguța, coautoare a programului de guvernare, atât de nesustenabil.
Eventuala demisie a ministrului Bode le-ar da o nemeritată apă la moară tututor acestor caricaturi ale politicii noastre dâmbovițene. Dar nici nu poți trece cu vederea lașitatea cu care domnul Bode aruncă toată vina pe bietul șofer. Își închipuie cineva că ofițerul SPP încălca de nebun regulile circulației, trecea pe contrasens și se expunea la riscuri, numai ca exhibiție?
Logica îmi spune că ofițerul SPP știa precis cine-i șeful, pe cine servea și poate chiar ce i s-ar fi întâmplat lui personal, dacă ar fi intrat în conflict cu cogeametea ministrul.
Cinstit ar fi ca domnul Lucian Bode să-și fi recunoscut partea din vină, domnul Orban să explice opiniei publice de ce nu-l poate apăra - și nici nu este cazul – doamna Turcan să nu se fi amestecat într-o problemă care n-o privește și să se fi desolidarizat cu toții de ministru.
Mă miră că liderii liberali n-au sesizat cât ar avea de câștigat, chiar și electoral, acționând transparent și cu cărțile pe față, nu mușamalizat și cu cărțile ascunse sub preș.