Numele unor importanți lideri politici sunt vehiculate de inculpații din dosarul Otopeni, în care fostul director general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), George Alexandru Ivan, este urmărit penal.
În stenogramele ordonanței DNA, consultate de G4Media, inculpații vehiculează nume precum cel al liderului PSD Marcel Ciolacu sau ale liberalilor care credeau că ar putea prelua ministerul Transporturilor la rotativa guvernamentală, precum Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu sau Rareș Bogdan.
Inculpații vorbesc de șpăgi de zeci de milioane de euro pentru prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor comerciale de pe aeroportul Otopeni și despre pretinsa influență asupra ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu sau europarlamentarului PNL Rareș Bogdan.
Nici unul dintre politicienii numiți nu sunt surprinși în interceptări și nu există probe că ar fi intervenit pentru prelungirea contractelor.
Potrivit stenogramelor, inculpații s-ar fi întâlnit cu șeful de cabinet al ministrului Sorin Grindeanu, Cristi Anton, și cu vicepreședintele CJ Buzău, fostul jurnalist Felix Rache. Acesta este chiar interceptat în dosar.
Rache era considerat de inculpați un apropiat al secretarului de stat din ministerul Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, considerat ”omul lui Ciolacu”.
Astfel, inculpații ar fi vrut să îi influențeze pe ministrul Sorin Grindeanu și pe secretarul de stat Bogdan Mîndrescu ca să le prelungească contractele de închiriere a spațiilor comerciale de pe aeroportul Otopoeni.
Reacția lui Ciolacu
În replică, liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că nu îi cunoaște pe cei implicaț în dosar și nu a vorbit cu ei.
„Nu cunosc și nu a avut nimeni o astfel de discuție cu mine. Nu cunosc aceste personaje și mă bucur că se face ordine”, a declarat Ciolacu, marți, întrebat despre interceptări.