Sorana Cîrstea are un parcurs excelent la Miami și este jucătoarea momentului în tenisul românesc.
Drept urmare, Federația Română de Tenis încearcă să o convingă să revină în echipa de Billie Jean King Cup.
În acest sens, Horia Tecău a fost trimis în SUA în calitate de căpitan-nejucător și are misiunea să o convingă să se răzgândească.
”Ar fi o variantă pentru echipa națională, dar ne-ar putea reprezenta și la Jocurile Olimpice din 2024. Horia Tecău se află la Miami și are ca scop convingerea Soranei Cîrstea. Ne-am dori să revină! E în mare formă și ne bucurăm foarte mult pentru ea”, a declarat George Cosac, președintele FR de Tenis, la Radio Sport Total FM.
Nu este prima dată când FRT încearcă să o convingă pe Sorana să revină asupra deciziei. La fel s-a întâmplat și anul trecut, dar sportiva a refuzat.
"Horia Tecău a încercat să mă convingă să revin, doar că decizia mea de a mă retrage va rămâne neschimbată. Joc la Fed Cup de când aveam 14-15 ani şi a fost mereu o bucurie, însă sunt pe final de carieră şi e normal să mă concentrez pe proiectele personale. Eu simt că mi-am făcut datoria. Nu mai am 10 ani de carieră în faţă, poate nici 5, chiar dacă eu mă simt bine. Sunt pe sfârşit de carieră, e un lucru realist. Nu mi-am dat un deadline. Eu voi juca atât cât timp voi simţi plăcere şi voi fi acolo, în top 30-40. Nu ştiu în câţi ani mă voi retrage, dar e o realitate, buletinul nu minte", a explicat ea.
Sorana s-a retras din echipa de Fed Cup în 2018. Ea a debutat în echipa de Fed Cup în 2006, a disputat în 19 meciuri ale României, având 17 partide de simplu (11 victorii, 6 înfrângeri) şi 12 de dublu (5-7).