Ziua 398: Rusia susține că a doborât o rachetă americană, SUA modifică traseul dronelor. Marea Britanie și Polonia construiesc sate în Ucraina (Video)

Ziua 398: Rusia susține că a doborât o rachetă americană, SUA modifică traseul dronelor. Marea Britanie și Polonia construiesc sate în Ucraina (Video)

Ziua 398 de război a debutat cu explozii puternice în Kiev. Autorităţile ucrainene au anunţat că apărarea aeriană a doborât 12 drone ruseşti în apropiere de capitală.

Resturile unei drone au căzut în districtul Sviatoşîno, din vestul Kievului, declanşând un incendiu într-o clădire nerezidenţială.

A fost bombardat și un spital din Herson, iar în urma exploziilor aproape toate ferestrele clădirii s-au spart.

În schimb, ruşii susţin că au doborât o rachetă americană GLSDB, care reprezintă prima confirmare că Ucraina a primit din partea SUA astfel de muniţii, care au raza de acţiune cea mai mare (150 km) dintre toate proiectilele furnizate oficial de Occident armatei ucrainene.

În Ucraina au sosit şi primele tancuri de luptă principale britanice, alături de alte vehicule blindate de producţie occidentală donate.

Între timp, Marina rusă a anunțat că tras rachete supersonice anti-navă asupra unei ţinte simulate în Marea Japoniei.

Iar Marea Britanie și Polonia vor construi două sate temporare, în vestul și centrul Ucrainei, pentru a oferi locuințe celor care s-au refugiat din calea invadatorilor ruşi.

ADVERTISING

Situația pe front

  • Explozii la Kiev - Mai multe explozii au avut loc la Kiev, noaptea trecută, a anunţat primarul oraşului, Vitali Kliciko. ”Explozii în capitală, iniţial în cartierele rezidenţiale Obolon şi Sviatoşinski. Toate serviciile sunt trimise la faţa locului", a scris edilul pe Telegram. Momentan nu au fost raportate victime. "Pericolul în regiunea adiacentă capitalei rămâne! Forţele de apărare aeriană sunt în alertă", a precizat administraţia militară din regiunea Kiev.
  • 12 drone iraniene doborâte - Autorităţile ucrainene au anunţat că apărarea aeriană a doborât 12 drone ruseşti în apropiere de Kiev. Resturile unei drone au căzut în districtul Sviatoşîno, din vestul Kievului, declanşând un incendiu pe o suprafaţă de 200 mp într-o clădire nerezidenţială.
  • Spital din Herson bombardat - Un spital din cartierul Dnipro din Herson a fost bombardat noaptea trecută. Au fost cel puțin cinci explozii și aproape toate ferestrele clădirii s-au spart, au declarat oficiali din administrația locală.
  • Mai puține informații despre război - Washingtonul a decis ca dronele militare să zboare în zone situate spre sudul Mării Negre, ca reacţie la incidentul din 14 martie, când un aparat american de tip MQ-9 s-a prăbuşit după presupusa coliziune cu un avion de vânătoare rus. Asta limitează capacitatea aparatelor de a colecta informații despre războiul din Ucraina, potrivit unui oficial american.
  • Lupte crâncene pentru Bahmut, Avdiivka și Maryinka - Forţele de apărare ucrainene au respins ieri 41 de încercări de asalt rusesc spre Liman, Bahmut, Avdiivka şi Marinka, potrivit Statului Major General al Forţelor Armate. "Inamicul îşi concentrează principalele eforturi pentru a desfăşura operaţiuni ofensive în direcţiile Liman, Bahmut, Avdiivka şi Marinka. Cele mai aprige lupte continuă pentru Bahmut, Avdiivka şi Marinka", a informat Statul Major. Forţele aeriene ucrainene au efectuat nouă lovituri asupra grupurilor de personal şi echipamente inamice şi încă una care a vizat complexul de rachete antiaeriene ruseşti. Tot ieri, apărătorii ucraineni au doborât o dronă inamică de tip "Orlan-10".
  • Pierderi grele ale Rusiei - Rusia a suferit pierderi grele în urma atacurilor sale asupra Avdiivka, a anunţat Ministerul britanic al Apărării în informarea sa zilnică privind războiul din Ucraina. Se crede că un regiment a pierdut o mare parte din vehiculele sale blindate într-o tentativă de a încercui orașul. Regimentul face parte dintr-o formaţiune militară înfiinţată special pentru a susţine războiul din Ucraina, susţin analiştii.
  • Centrala ostatică - Președintele Ucrainei a declarat că trupele rusești țin „ostatică” centrala nucleară Zaporojie și că siguranța acesteia nu poate fi garantată până când nu o părăsesc. „Să ții ostatică o centrală nucleară timp de mai bine de un an - acesta este cu siguranță cel mai rău lucru care s-a întâmplat vreodată în istoria energiei nucleare europene sau mondiale”, a declarat Volodimir Zelenski. Trupele rusești au ocupat centrala nucleară, cea mai mare din Europa, încă din primele săptămâni ale invaziei Ucrainei și nu au arătat nicio intenție de a renunța la control.
  • Rusia susţine că a doborât în Ucraina o rachetă americană GLSDB - Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi că a doborât o rachetă americană GLSDB, prima confirmare că Ucraina a primit din partea SUA astfel de muniţii, care au raza de acţiune cea mai mare (150 km) dintre toate proiectilele furnizate oficial de Occident armatei ucrainene. "Apărarea antiaeriană (…) a doborât 18 rachete ale sistemului HIMARS şi o rachetă ghidată GLSDB", a indicat ministerul, în comunicarea sa zilnică. Anunţul menţionează că racheta a fost doborâtă în ultimele 24 de ore, fără a preciza zona. Sistemele GLSDB au o precizie foarte mare şi raze de acţiune de până la 150 de kilometri. Ucraina le utilizează în special asupra depozitelor de armament ale forţelor ruse.
ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Ce se mai întâmplă în Rusia

  • Rusia a lansat rachete supersonice în Marea Japoniei - Marina rusă a tras rachete supersonice anti-navă asupra unei ţinte simulate în Marea Japoniei. "Navele Flotei Pacificului au tras rachete de croazieră Moskit asupra unei ţinte marine inamice simulate în Marea Japoniei", a anunţat Ministerul rus al Apărării. "Ţinta, situată la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri, a fost lovită cu succes de două rachete de croazieră Moskit", a precizat ministerul.
  • Moscova avertizează Armenia - Rusia a avertizat Armenia cu privire la consecinţele grave pe care le-ar suporta dacă se va supune jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale (CPI), care a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui Vladimir Putin. Armenia, un aliat tradiţional al Rusiei ale cărui legături cu Moscova s-au deteriorat de când Putin a ordonat invadarea Ucrainei, face demersuri pentru a deveni parte la Statutul de la Roma, ceea ce ar aduce statul caucazian sub jurisdicţia CPI. Detalii AICI.

Alte informații relevante

  • Fără schimb de informații nucleare - Rusia şi Statele Unite nu îşi mai transmit date militare despre arsenalele nucleare, ca efect al deciziei preşedintelui rus, Vladimir Putin, de suspendare a Noului Tratat privind Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), afirmă oficiali de la Washington.
  • Zelenski, a 7-a zi pe front - Volodimir Zelenski a vizitat regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, în timpul turului său în zonele țării care au fost afectate de invazia Rusiei. Zelenski s-a întâlnit cu oficiali și rezidenți locali în orașul Oktirka, unde au fost bătălii aprige anul trecut, dar nu a fost niciodată ocupat, și Trostianeţ, care a fost ocupat de forțele ruse timp de o lună și eliberat în martie 2022. În ultimele șapte zile, liderul ucrainean a vizitat regiunile Herson și Harkov, mult disputatul Bahmut din estul regiunii Donețk, și a fost şi în Zaporojie, unde e centrala nucleară.
  • Ucraina a primit primele tancuri britanice - Ucraina a primit primele sale tancuri de luptă principale britanice, alături de alte vehicule blindate de producţie occidentală donate, a anunţat ministrul Apărării, Oleksii Reznikov. El a adăugat că "noul echipament va ţine o companie bună cu "fraţii" săi pe câmpul de luptă".
  • De ce găzduiește Belarusul arme nucleare ruse - Belarus a declarat că a decis să găzduiască arme nucleare tactice ruse după ani de presiuni din partea Statelor Unite şi aliaţilor lor pentru schimbarea orientării sale politice şi geopolitice. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat sâmbătă că în viitor Moscova ia în calcul să desfăşoare armament nuclear tactic în ţara vecină Belarus, ceea ce a dus la escaladarea tensiunilor cu Occidentul.
  • Copii rupţi de părinţi - Aproape 4.400 de copii ucraineni, inclusiv orfani, sunt „privați de îngrijirea părintească” în Rusia şi în zonele Ucrainei ocupate de ruși, potrivit viceprim-ministrului Ucrainei, Irina Vereșciuk.
  • Se construiesc sate noi - Marea Britanie și Polonia vor construi două sate temporare, în vestul și centrul Ucrainei, pentru a oferi locuințe persoanelor care au fost forțate să-și părăsească domiciliile, a anunțat guvernul britanic. Satele din regiunile Liov și Poltava vor oferi cazare pentru mai mult de 700 de ucraineni.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇