Șapte persoane, dintre care patru agenţi de poliţie din Brașov, au fost reţinute duminică seara într-un dosar de corupţie.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Radu, a precizat că este vorba despre un agent de poliţie rutieră de la Poliţia Poiana Braşov, unul de la Poliţia Râşnov şi doi agenţi de poliţie de la SPRPCIV Braşov (examinatori/înmatriculare).
"Au mai fost reţinute alte trei persoane fără calitate specială, despre care s-a stabilit că două au dat mită pentru a obţine permisul de conducere, iar una este complicele prin intermediul căruia s-a dat mita către examinatori", a precizat sursa citată.
Duminică au avut loc 20 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile a trei structuri de poliţie din judeţul Braşov, într-un dosar de corupţie în care sunt vizaţi poliţişti care ar fi luat bani sau bunuri pentru a nu sancţiona şoferii care au încălcat legea sau pentru a favoriza candidaţi la obţinerea permisului.
Percheziţiile au avut loc în Braşov, staţiunea Poiana Braşov, oraşul Râşnov, localităţile Moieciu, Dumbrăviţa, Hărman şi Hălchiu.
Dintre acestea, trei au fost la sediile unor instituţii publice, respectiv la sediul SPCRPCIV Braşov şi la sediile a două structuri de poliţie din cadrul IPJ Braşov, se precizează într-un comunicat dat publicităţii de DGA.
"Există date conform cărora poliţişti rutieri ar fi primit, în anumite situaţii, diverse foloase pentru a nu aplica măsurile legale în cazul constatării unor încălcări ale regulilor de circulaţie pe drumurile publice. De asemenea, unul dintre poliţişti ar fi instigat un conducător auto, căruia îi reţinuse permisul, la conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, iar în altă situaţie, prin activităţile întreprinse, poliţistul ar fi favorizat o persoană aflată într-o procedură judiciară prin îngreunarea cercetărilor.
Totodată, cercetările vizează şi fapte ale unor lucrători din cadrul SPCRPCIV care, în schimbul unor foloase, ar fi favorizat candidaţii la obţinerea permisului de conducere ori ar fi programat, preferenţial, diverse persoane fie pentru susţinerea examenului, fie pentru înmatriculare sau preschimbarea permisului", a mai precizat sursa citată.