Primăria Capitalei va organiza un târg gratuit de Paşte în parcul Regele Mihai I (Herăstrău).
Târgul oficial de Paşte al Capitalei se cheamă „Tradiţii şi Flori de Sărbători” şi este organizat de CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.
Va avea loc în perioada 7 – 17 aprilie, între intrarea Charles de Gaulle şi Expo Flora, pe aleile principale.
Evenimentul cultural se adresează bucureştenilor, dar şi turiştilor şi îşi propune să valorifice arta populară şi tradiţiile autentice, adunând producători şi meşteşugari din toate colţurile ţării, anunţă PMB.
În fiecare zi, între orele 10:00 şi 21:00, vizitatorii vor putea descoperi, la cele peste 75 de căsuţe din cadrul evenimentului, obiecte meşteşugăreşti şi produse culinare.
Publicul va găsi sute de produse tradiţionale, precum: ouă încondeiate şi decorate tradiţional, ii, icoane pictate, obiecte din piele, ceramică, sticlă şi lemn, accesorii şi bijuterii şi decoraţiuni pentru masa de Paşte, cozonaci, prăjituri de casă, pască, produse apicole, dulceţuri şi zacuşti etc.
De asemenea, timp de 11 zile, meşterii populari vor dezvălui, în spaţiul expoziţional, secretele tehnicilor folosite, publicul având ocazia să participe la demonstraţii de încondeiere a ouălor de Paşte, de realizare a unor obiecte şi decoraţiuni din pănuşă sau de prelucrare a lemnului, pentru obţinerea diverselor obiecte din gospodărie.
Copiii sunt aşteptaţi şi ei în cadrul evenimentului pentru a lua parte la atelierele de creaţie, unde vor avea putea realiza decoraţiuni tematice, adaugă comunicatul remis de Primăria Capitalei.
Detalii găsiţi pe www.facebook.com/creartpmb şi pe www.creart.ro