Chestiunea despăgubirilor mai mici care ar putea fi acordate fermierilor români, față de colegii lor din Polonia și Bulgaria, în pofida faptului că România este o importantă rută a cerealelor mai ieftine din Ucraina, a căpătat potențialul eurofob al dosarelor Schengen și Bâstroe, odată ce a fost preluată de politicienii de la București, cu cap de listă Klaus Iohannis.
Să clarificăm premisele: la fel ca în precedentele Schengen și Bâstroe, speța despăgubirilor pentru fermieri pornește de la o realitate: banii europeni pe care România i-ar putea primi, pentru că, măcar teoretic, mai e spațiu de manevră în Consiliu, sunt mai puțini decât ar putea primi Polonia.
Asta e bucata de adevăr, pe care însă președintele însuși a ales să o mixeze într-un conținut care aruncă întreaga vină asupra Comisiei Europene. Altfel spus, suntem iarăși în aceeași retorică simplistă și păguboasă a cetății asediate, a nedreptățirii istorice care să ne justifice ratările.
În cazul Schengen, iarăși: bucata de adevăr e că Austria a votat contra aderării României, din calcule de politică internă, dar asta nu compensează erorile grave de strategie și diplomație ale Bucureștiului și, în orice caz, nu poate fi folosit pentru a alimenta un curent eurosceptic, doar pentru a ieși PSD și PNL basma curată.
În cazul Bâstroe, avem aceeași structură: bucata de adevăr e că eventuale adânciri ale canalului Bâstroe ar putea afecta ecosistemul Deltei Dunării, dar utilizarea acestei eventualități denaturat și într-un context manipulat populist a avut drept consecință directă alimentarea resentimentelor gregare (care nu mai au o cauză identificabilă) și, mai mult, a percepției că România este o cetate asediată, așadar, în pericol.
Rezultatul acestei maniere de a guverna și administra țara este înregistrat exact de ultimele sondaje la nivelul UE: românii sunt tot mai puțin încrezători în Uniunea Europeană.
Cronologia explică destul de limpede cum am ajuns aici: Guvernul și președintele țării au dat vina pe UE, la orice abdicare a lor de la funcțiile publice pe care ar trebui să le servească: Uniunea nu a rezolvat să intrăm în Schengen, Uniunea nu îi despăgubește pe fermierii români la valoarea reală a pagubelor, Uniunea nu trage de urechi Ucraina, o fi făcut, n-o fi făcut ceva pe Bâstroe.
Un țap ispășitor perfect, pentru că politicienii de la București știu foarte bine că Bruxelles-ul nu își permite acum să-i sancționeze, cu războiul din Ucraina și crizele sociale din statele vestice pe cap.
Asta va fi marea tragedie a României: Uniunea Europeană nu ne mai poate salva, cum a făcut-o în timpul lui Liviu Dragnea, e cazul să dovedim noi unde și cum vrem să fim.
Și dacă ne uităm pe sondajele interne, lucrurile arată cât mai prost: fie AUR crescând până peste poate, fie cele două partide mamut, PNL și PSD, preluând mesajele extremiste, eurosceptice, naționaliste, pentru a-și prezerva accesul exclusiv la resurse.
Așadar, în acest context deloc greu de explicat sociologic, de ce alege președintele Klaus Iohannis să diabolizeze suplimentar Comisia Europeană?
De la Bruxelles, președintele nu doar că-i ia apărarea ministrului Daea, despre care, în pofida bonomiei pe care o poate transmite unora, știm cu toții câtă capacitate de negociere europeană are, dar face un pas în plus și aruncă vina exclusiv pe Comisia Europeană.
Sau, mai direct, pe matematică! Poate că România – adică ministrul Daea – o fi trimis cifre eronate sau întârziate, spune președintele, dar Comisia de ce aplică un algoritm, o formulă matematică, în loc să vorbească cu omul?
Adică tocmai formula matematică, menită să asigure nepersonalizarea sistemului și obiectivitatea, este pusă în culpă.
Toată cronologia faptelor și mesajelor din ultima vreme arată o încurajare fără precedent a euroscepticismului în România. Asta indică o tehnică electorală, o carte pusă pe suveranism și pe alimentarea naționalismului gregar, acela care este întreținut de teza dușmanului care vrea răul României.
Să așezi însă instituțiile europene pe acest loc al dușmanului general, pentru a-i salva pe Daea, Grindeanu, Bode, și, colectiv, PNL și PSD arată o compromitere gravă a compasului moral și geopolitic.
Este singura cale de distrugere totală a României, după confiscarea, compromiterea, ridiculizarea instituțiilor și înfrângerea capacității civice.