Cele 3 calități pe care trebuie să le aibă angajații din companiile unde se lucrează 4 zile pe săptămână

Cele 3 calități pe care trebuie să le aibă angajații din companiile unde se lucrează 4 zile pe săptămână
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pare un vis să lucrezi doar patru zile pe săptămână, dar această experiență nu este chiar pentru oricine.

Patru zile de lucru pe săptămână, în loc de cinci – cine n-ar vrea un astfel de program? Experții care au participat săptămâna trecută la o reuniune pe această temă organizată în Austin, Texas, au ajuns la concluzia că acest mod de lucru nu este potrivit pentru toți angajații, relatează CNBS.

Qwick, o platformă de angajare la cerere pentru lucrătorii din sectorul ospitalității, a înregistrat o creștere cu 220% a cererilor de angajare după ce în 2022 a trecut la săptămâna de lucru de patru zile, a spus Retta Kekic, directoarea de marketing al companiei. Interesul angajaților este enorm, dar nu toți fac față acestui program intens.

ADVERTISING

Potrivit specialiștilor americani în resurse umane, există trei calități importante pe care trebuie să le aibă cei care vor să se angajeze într-o companie cu săptămâna de lucru de patru zile:

  1. Inițiativa

Kekic spune că una dintre cele mai importante trăsături pe care le caută la un candidat este simțul puternic al inițiativei. "Nu avem timp să primim aprobări pe trei sau patru niveluri înainte de a începe ceva, așa că ne trebuie oameni încrezători și cu capacitatea de a lua inițiativa asupra lucrurilor care ei știu că pot împinge compania înainte", a explicat ea.

  1. Autonomia

Lindsay Liu, co-fondatoare și CEO al startup-ului de software Super, adaugă pe listă autonomia, o altă trăsătură-cheie pe care trebuie să un angajat eficient într-o firmă cu program de lucru de patru zile. "Este genul de ritm și de stil de lucru în care trebuie să fii mai responsabil față de rezultatul tău", a spus ea.

ADVERTISING

Angajatul ideal pentru o astfel de companie e foarte autonom și atent cu timpul său de lucru, capabil să-și organizeze proiectele proprii, să gândească cum pot fi acestea puse în practică, să-și dea seama când are nevoie de colaborare și când trebuie implementate, precum și să fie capabil să implice restul echipei pentru asta, a explicat Liu.

  1. Adaptibilitatea

Candidatul pe care îl selectează o firmă cu program de lucru de patru zile pe săptămână trebuie să aibă și o capacitate ridicată de adaptare - mai ales dacă e vorba de o companie care a adoptat recent acest mod de lucru și încă sunt multe de pus la punct, consideră Phil McParlane, fondatorul 4dayweek.io, o platformă de locuri pentru firme cu săptămâna redusă de lucru.

ADVERTISING

De obicei, provocările generate de trecerea la noul program se rezolvă cu timpul, însă o bună bucată de vreme angajații vor trece prin multe încercări și erori pentru a învăța cum să reducă numărul de ședințe și cum să le scurteze sau cum să stabilească turele dacă firma trebuie să lucreze cu clienții cinci zile pe săptămână. Oamenii care muncesc în astfel de firme trebuie să se poată adapta din mers la situațiile care survin.

Potrivit specialiștilor, angajații cu toate nivelurile de experiență, de la începători la șefi, pot avea aptitudini excelente pentru munca într-o companie cu program de patru zile de lucru. Cele mai multe dintre aceste firme dețin modalități riguroase de stabilire a obiectivelor, de monitorizare a evoluției muncii, a proceselor și resurselor, care îi pot ajuta pe angajații aflați la începutul carierei să învețe la locul de muncă.

Pentru începători contează foarte mult faptul ca aceste companii au un set foarte clar de structură și obiective, fiindcă oamenilor le e mai ușor să înțeleagă ce se așteaptă de la ei. "Nu există zone neclare aici. Și cred că acesta e, de fapt, marele câștig pentru cineva care tocmai își începe cariera", a spus Lindsay Liu.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇