Geoană: Să fim pregătiți pentru un război care va crește în intensitate în următoarele luni

Geoană: Să fim pregătiți pentru un război care va crește în intensitate în următoarele luni
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trebuie să fim pregătiți pentru un război care va continua și va crește în intensitate în următoarele luni, deoarece în acest moment nu sunt condiții pentru a se ajunge la masa negocierilor în războiul din Ucraina, spune secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. El a mai afirmat că se fac eforturi pentr a evita escaladarea acestui conflict. În ce privește Republica Moldova, Geoană spune că trebuie să îi fie mai puțin frică de Rusia și dacă doreşte să vină în Europa, acum este momentul să facă o opţiune.

“Va fi un război care va continua cu o intensitate probabil sporită odată cu venirea primăverii. Este o ciclicitate a anotimpurilor care influenţează războiul şi nu este prima dată când iarna creează condiţii pentru o parte puţin mai lentă, deşi Rusia a încercat să declanşeze o ofensivă, mai degrabă o încercare de a testa punctele vulnerabile din lanţul de apărare ucrainean, este un front pe flancul estic şi pe flancul sudic al frontului ucrainean de o mie şi ceva de kilometri.

ADVERTISING

E lung, dar se pare că aceste încercări ale Rusiei de a declanşa o ofensivă de iarnă-primăvară, dacă vreţi, nu a mers foarte, foarte bine, aşa cum nu a mers deloc bine întregul război pentru Federaţia Rusă”, a explicat secretarul general adjunct al NATO, sâmbătă, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, potrivit news.ro.

Întrebat dacă să ne aşteptăm la un război de durată, Mircea Geoană a răspuns: “Astăzi nu vedem condiţii politice pentru ca cele două părţi să ajungă la masa negocierilor. De obicei, războaiele se concluzionează la masa negocierilor”.

El a adăugat că se așteaptă ca războiul să crească în intensitate în următoarele luni.

“Trebuie să fim pregătiţi pentru un război care va continua, care va creşte în intensitate în următoarele luni. Opinia noastră este că aceste câteva luni pot să dea o anumită direcţie pentru viitorul acestui conflict. Noi sperăm şi îi ajutăm pe ucraineni ca ei să aibă capacitatea de a putea să reziste şi, de ce nu, să aibă o contraofensivă de succes care să le permită să elibereze cât mai mult teritoriul ocupat ilegal de către Federaţia Rusă”, a mai explicat secretarul general adjunct al NATO.

ADVERTISING

În ce privește posibilitatea de escaladare a conflictului, Geoană spune că Federaţia Rusă nu are nici capacitatea şi nici intenţia de a începe un război cu NATO, având în vedere că ruşii de-abia se descurcă în Ucraina. Însă crede că NATO trebuie să fie atentă la riscul de escaladare a conflictului prin incident sau accident.

“Este o problemă de comunicare. Rusia are nevoie de un duşman pe măsura mitologiei că Rusia este o mare putere militară, iar faptul că nu reuşesc să-i dovedească pe ucraineni îi face să găsească cea mai simplă scuză pentru propria lor neputinţă, să spună că, de fapt, nu se luptă cu ucrainenii, ci se luptă, de fapt, cu marele NATO şi cu marele conglomerat occidental.

Nu-i adevărat, noi nu suntem parte a acestui conflict. Şi vreau să vă spun că parte din ceea ce fac eu, secretarul general, echipa noastră de conducere de la NATO, este să evităm escaladarea acestui conflict.

ADVERTISING

(...) Pe de altă parte, Rusia nu are astăzi nici capacitatea şi nici intenţia să înceapă un război cu noi. Ei de-abia se descurcă în Ucraina. Ce să vorbim despre NATO, care este o forţă militară şi politică, şi economică, şi tehnologică mult mai mare decât cea a ruşilor. Trebuie să fim foarte atenţi la riscul de escaladare prin incident sau accident. Este un lucru la care suntem foarte, foarte atenţi. De aceea este bine să existe canal de comunicare pe linie militară cu cei din Rusia”, a spus Geoană.

El a mai spus că în eventualitatea unui atac al Rusiei, românii pot să fie liniştiţi, deoarece articolul 5 este cel mai mare factor de descurajare împotriva agresiunii.

“Articolul 5 este extrem de activ, este extrem de real şi ruşii ştiu că nu este o simplă declaraţie politică. (...) România are o valoare strategică excepţional de importantă pentru noi. De aceea românii pot să fie liniştiţi. Suntem aici să apărăm, articolul 5 este real şi este cel mai mare factor de descurajare împotriva agresiunii. Deci noi facem descurajare şi apărare în această ordine, pentru că, văzând forţe suplimentare în România, în Polonia, pe flancul estic, Rusia îşi dă seama că orice încercare de a de a agresa un stat aliat va fi lovit de răspunsul muschetarilor, Unul pentru toţi şi toţi pentru unul”, a spus Geoană.

În ce privește Republica Moldova, secretarul general adjunct al NATO spune că trebuie să îi fie mai puțin frică de Rusia și dacă doreşte să vină în Europa, acum este momentul să facă o opţiune. În același timp, el nu crede că există un risc militar la adresa Republicii Moldova din partea Rusiei.

“Republica Moldova are un profil foarte, foarte ridicat acum, în lumea occidentală, inclusiv la noi, la NATO. Ei sunt parteneri cu NATO de 30 de ani. Noi respectăm faptul că este o ţară neutră. Constituţia Republicii Moldova spune că e o ţară neutră, dar nu e o ţară indiferentă pentru NATO. Şi mai este ceva în plus şi eu lucrez extrem de mult în această direcţie. Republica Moldova este un partener comun al NATO şi al Uniunii Europene. De aceea, mă bucur foarte mult că preşedintele Macron şi liderii europeni au decis să facă summitul, al doilea summit al comunităţii politice Europene la Chişinău, la final de mai, început de iunie”, a spus Geoană.

El a subliniat că dacă Republica Moldova doreşte să trăiască în continuare în sărăcie, atunci va rămâne sub influenţa rusească, iar dacă vrea să aibă o şansă să schimbe lucrurile, atunci Europa este locul potrivit pentru aşa ceva.

“Vrei să ai o şansă să te ridici, să te dezvolţi, indiferent de unde vii, indiferent dacă acasă vorbeşti româneşte sau ruseşte, acasă la tine, să ai o viaţă mai decentă, tu şi copiii tăi, să poţi să ieşi din sărăcie, să faci un lucru mai bun, în Europa este locul. Deci cred că trebuie să spunem un lucru foarte, foarte clar. Maia Sandu este un lider absolut remarcabil. şi ea, şi colegii săi, mă întâlnesc cu foarte mulţi din miniştrii din guvernul ei. Toţi sunt foarte buni. Vă spun că sunt miniştri unu şi unu foarte, foarte buni”, a mai transmis Geoană.

El crede că şansa Republicii Moldova de a evada de la periferia Europei este în această perioadă.

“Şocul geostrategic care a influenţat căderea comunismului a fost dizolvarea URSS-ului. Şi dizolvarea URSS-ului a antrenat războiul din Transnistria. Şansa ca dânşii să evadeze de la periferia Europei vine o dată la câteva generaţii. Acum este momentul.Dacă vor să stea acolo, e decizia dânşilor. Dar dacă vor să vină alături de noi în Europa, alături de noi, în lumea democratică şi civilizată şi mai prosperă, e momentul să facă o opţiune şi trebuie să le fie mai puţin frică de Rusia pentru că Rusia de-abia se descurca cu Ucraina. Nu cred că este un risc militar la adresa Republicii Moldova în acest moment”, a concluzionat secretarul general adjunct al NATO. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇