Primarul Coliban îl acuză pe Bode că vrea să ia abuziv Cetatea Brașovului. Reacția MAI

Primarul Coliban îl acuză pe Bode că vrea să ia abuziv Cetatea Brașovului. Reacția MAI

Ministerul de Interne neagă acuzaţiile lansate de primarul Braşovului care a susţinut ieri că ministrul Lucian Bode că vrea să ia abuziv Cetatea Braşovului.

„Informațiile vehiculate în spațiul public sunt în totalitate false!

Printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit apartenența de drept a imobilului vizat la domeniul public al statului, prin Ministerul Finanțelor.

Astfel, în urma unei solicitări a Ministerului Finanțelor care a fost adresată tuturor ministerelor, instituția noastră a transmis intenția și interesul de a prelua în administrare imobilul cu menținerea uzului și interesului public național al acestuia.

ADVERTISING

De asemenea, inclusiv Ministerul Educației și-a manifestat intenția de a prelua în administrare imobilul vizat.

Astfel, în funcție de analiza și decizia ce va fi luată la nivelul Guvernului în ceea ce privește instituția care va prelua în administrare imobilul, se pot derula procedurile legale în vederea materializării acestui demers, proceduri care implică promovarea unei hotărâri a Guvernului cu parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de Codul Administrativ.

Așadar, la acest moment, MAI nu a efectuat niciun demers legislativ în ceea ce privește preluarea imobilului.

În concluzie, nu poate fi vorba de o preluare forțată din partea Ministerului Afacerilor Interne, demersul reprezentând materializarea unui răspuns la o solicitare legală și instituțională a Ministerului Finanțelor", a transmis MAI printr-un comunicat de presă remis marţi SpotMedia.ro.

ADVERTISING

Aceste precizări vin după ce luni primarul oraşului Braşov, Allen Coliban, a acuzat ministerul şi pe Lucian Bode personal că ar vrea să ia abuziv Cetatea Braşovului.

Iată postarea edilului, care face legătura şi cu plagiatul dovedit de UBB în cazul Bode:

„Cine ieri fura din carte astăzi fură o cetate! Ministrul Bode vrea să ia Cetatea Braşovului la MAI! Primăria Municipiului Braşov, prin avocat, a recâştigat, în instanţă, Cetatea Braşovului în domeniul public al statului român (într-un litigiu cu ARO şi SIF). Un proces în care statul român, prin Guvernul României, nu s-a prezentat să îşi apere interesul. Decizia a devenit definitivă în noiembrie 2022.

ADVERTISING

Guvernul promisese, prin documente oficiale, că va transfera Cetatea în proprietatea Municipiului Braşov imediat ce hotărârea de instanţă va rămâne definitivă.

Iată însă că Ministerul Afacerilor Interne intră pe fir şi vrea să îşi treacă în patrimoniul propriu Cetatea! Voci din MAI spun că este o ambiţie personală a domnului Bode, motivată de războiul politic pe care îl duce cu toţi cei care îi cerem demisia pentru furtul intelectual dovedit. Pe scurt, un abuz în serviciu”. 

Primarul a făcut şi o petiţie pentru ca Cetatea Braşovului să intre în administrarea Primăriei.

„Ce putem face pentru a nu lăsa un hoţ răzbunător să-şi bată joc de Cetatea noastră? Să strângem rândurile şi să o apărăm, aşa cum comunitatea a făcut-o de-a lungul secolelor, de fiecare dată când Cetatea a fost atacată.

Ca simpli cetăţeni, este important să semnăm în număr cât mai mare petiţia - http://bit.ly/cetateabrasovului. Politicianul reacţionează la presiunea publică, fiecare semnătură este echivalentul unei săgeţi trase în apărarea Cetăţii”, a completat primarul Braşovului.

Acesta a făcut apel şi la parlamentarii de Braşov, pentru a dovedi unitate pe acest subiect.

„Este urgentă interpelarea şi chemarea în Parlament a ministrului pe această temă, dar şi lupta la nivel legislativ pentru finalizarea urgentă a transferului de proprietate a Cetăţii către Municipiul Braşov. Avem bani în buget pentru stoparea degradării zidurilor, există şi fonduri nerambursabile pe care nu le putem folosi din motiv că nu avem Cetatea în proprietate, prin urmare avem nevoie de o rezolvare rapidă a acestei probleme. Lucrurile nu vor rămâne aşa. Este momentul să strângem rândurile şi să ne recuperăm Cetatea”, a conchis Allen Coliban.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇