Guvernul dă 10 milioane de euro pentru reparația unor clădiri din Gorj avariate la cutremur. Nici 10% din locuințe n-au asigurare

Guvernul dă 10 milioane de euro pentru reparația unor clădiri din Gorj avariate la cutremur. Nici 10% din locuințe n-au asigurare

51 de milioane de lei (mai mult de 10 milioane de euro) va aloca Guvernul pentru 5 localități din județul Gorj, în așa fel încât 16 clădiri de învăţământ care au fost afectate la recentele cutremure să fie reparate.

„Am stabilit să analizăm și să aprobăm în ședința de guvern o hotărâre pentru reabilitarea și eventual construcția pentru clădirile care au fost afectate în județul Gorj. Este vorba despre aproximativ 51 de milioane de lei care vor fi alocați la cinci unități administrative pentru 16 obiective”, a declarat premierul, la începutul şedinţei de miercuri a Executivului.

ADVERTISING

Ministrul Cseke Attila a declarat că este vorba de 51,4 milioane de lei, pentru oraşele Târgu Jiu şi Tismana, dar şi comunele Arcani, Runcu şi Stăneşti, care să facă lucrări de reparaţii, consolidări şi chiar desfiinţare de obiective de investiţii şi reconstruire, la 16 obiective, toate cu destinaţia învăţământ.

Pagube la 121 de clădiri

Autorităţile locale din judeţul Gorj au finalizat evaluarea pagubelor, iar bilanţul dat publicităţii arată că ”din evaluările vizuale s-a constatat că s-au produs pagube la 121 de clădiri”.

ADVERTISING

Printre acestea se numără 27 de unităţi de învăţământ, 17 instituţii publice, o unitate medicală, 20 de lăcaşuri de cult, 24 de blocuri de locuinţe şi două obiective turistice.

617 cazuri de daună

Până acum, companiile de asigurări au avizat 617 cazuri de daună în urma cutremurelor resimţite recent în mai multe judeţe, potrivit unei colectări de date realizate la nivelul societăţilor membre UNSAR, în baza poliţelor de asigurare.

Problema este că în Gorj doar 9% din locuinţe au asigurare de cutremur.

ADVERTISING

"Deşi cutremurul reprezintă unul dintre principalele riscuri identificate de români în legătură cu locuinţele lor, la nivel naţional, doar 20% dintre acestea sunt protejate printr-o asigurare obligatorie PAD. În judeţul Gorj, procentul este chiar şi mai mic - doar circa 9% din locuinţe erau protejate printr-o astfel de poliţă. Asigurările obligatorii PAD acoperă trei riscuri catastrofale: cutremure, inundaţii şi alunecări de teren în limita a 10.000 euro sau 20.000 euro, în funcţie de tipul locuinţei", se arată într-un comunicat UNSAR, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România.

Totodată, doar 17% din locuinţele românilor beneficiază şi de o asigurare facultativă. Acestea se pot încheia doar pentru locuinţele care sunt deja protejate de o poliţă obligatorie PAD.

După cutremurele de săptămâna trecută, până acum s-au produs 810 replici. 171 de seisme au avut loc într-o singură zi, pe 17 februarie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇