O eventuală adâncire a canalului Bâstroe ar avea consecințe negative reale, cum este artificializarea Deltei, dar inflamarea spațiului public cu pseudo-informații și știri alarmiste de tipul „seacă Delta” și „dispar sturionii” mai degrabă deservesc intereselor României și Deltei, atrage atenția profesorul universitar Alfred Vespremeanu-Stroe, director al Stațiunii de cercetări marine și fluviale Sf. Gheorghe (jud. Tulcea) a Universității din București.
Alfred Vespremeanu-Stroe este profesor univ. la Facultatea de Geografie și coordonează o echipă de cercetători ai Universității București specializați în domeniile Științelor Pământului (direcții de cercetare: Oceanografie, Geomorfologie costieră, Hidrodinamică litorală, Schimbări climatice etc) care desfășoară cercetări în mediile deltaic, costier și fluvial.
Pentru că știrea privind lucrările de pe canalul Bâstroe a fost mai degrabă abordată politic, am considerat necesară o punere în context și o discuție reală despre fond: ce înseamnă lucrările de adâncire a canalului, ce riscuri reale sunt asupra ecosistemului Deltei Dunării și care este impactul pe care România îl poate controla?
Domnule profesor, ați văzut că, de câteva zile așa, spațiul public este inflamat din cauza unei teme care intră pe domeniul dvs. Vorbim despre Canalul Bâstroe. Eu însămi sunt profană în această temă, de aici și dialogul nostru: sunteți profesor de geografie, cunoașteți foarte bine zona, cunoaște situația. Așa că vă rog mai întâi să plasăm tema: despre ce este vorba în această temă mare a Canalului Bâstroe, un diferend care este vechi, totuși, între România și Ucraina.
Da, e vechi, în sensul că împlinește în curând 20 de ani. Foarte pe scurt, el a fost soluționat favorabil României. E un diferend moștenit istoric, de la Uniunea Sovietică, iar în 2004 România a cerut Curții de la Haga să intervină pentru delimitarea frontierei marine și a șelfului continental, adică a platoului continental și a zonei economice exclusive dintre Ucraina și România.
Și după 5 ani de deliberări, în 2009, soluția a fost favorabilă. Teritoriul disputat era foarte larg, vorbim de 12.000 de kilometri pătrați, adică aproape de 3 ori cât suprafața Deltei Dunării, iar România a obținut circa 10.000 kmp, adică 80%, deci a fost o soluție complet favorabilă, care s-a bazat pe argumentul corect al statului român că Insula Șerpilor nu este locuită, nu este tipul de insulă care să permită o așezare permanentă. Ăsta a fost principalul argument și atunci lucrurile au curs în favoarea noastră până la un punct, fiindcă după cum știți, ceea ce s-a sondat - și într-adevăr sunt resurse formidabile de hidrocarburi pe acest șelf continental - încă nu este sub nicio formă exploatat. Dar să sperăm că urmează și pasul acesta.
Deci acesta este contextul. Nu avem nimic să menținem ca pe o frustrare, fiindcă am ieșit bine din problema asta.
Avem în prezent această solicitare a Ucrainei adresată Comisiei Europene pentru includerea brațului Chilia și a segmentului Bâstroe, care e ultimul segment la vărsarea în Marea Neagră, în rețeaua europeană de transport naval, tocmai ca să le permită, cel puțin temporar, circulația navelor cu pescaj marin direct către porturile lor. Este vorba de Chilia Nouă și Izmail.
Și aici aflăm din presă, chiar de la doamna Adina Vălean care este comisarul european pentru Transporturi, care a zis ceva de felul: “am primit această cerere oficială, însă acest lucru nu este decizia Comisiei Europene, fără un acord al celeilalte țări riverane, care este România. Ăsta e motivul pentru care am formulat o întrebare clară României, care ne-a răspuns cu toate argumentele de mediu, că nu este de acord și nici nu consideră necesar”.
Deci aici ne aflăm, acesta este contextul.
Ce ar însemna însă pentru România ca Ucraina să facă într-adevăr lucrări prin care să adâncească acest canal Bâstroe? Pentru Ucraina înțelegem, ar fi navigabil pentru nave care au nevoie de adâncime, pentru că din vară acel canal este totuși navigabil, se transportă grâne, cereale, dar cu șlepuri, nave de mici dimensiuni, care nu au nevoie de adâncime mai mare de 4 metri.
Aici cred că este, de fapt, partea cea mai dureroasă, faptul că intrăm pe niște nisipuri mișcătoare. Ele nu sunt mișcătoare, dar felul în care remarcăm că sunt prezentate în mass-media românească face să vorbim de un teren complet instabil.
De exemplu, eu am fost foarte mirat să văd nu unul, ci foarte multe pseudo-argumente prin care Delta Dunării ar fi aproape distrusă, vedem burtiere la TV și vedem chiar puncte de vedere de unde nu te aștepți, chiar și de la ONG-uri. Nu vorbim doar de autoritățile române.
Dacă îmi permiteți, aș pleca tocmai de aici, adică de la un scurt inventar a ceea ce vedem în mass-media - și cred că este greșit! -, și apoi să vedem care este, de fapt, acel impact negativ despre care trebuie să discutăm.
Vedem o listă de patru puncte pe care le-aș enumera de la început. Este vorba despre Pădurea Letea, care ar avea de suferit, despre circulația sturionilor, de colmatarea brațului Sulina, adică s-ar colmata calea principală de acces maritim, iar a patra ar fi scăderea nivelului apei, eventual chiar secarea Deltei.
Să recunoaștem, toate aceste presupuse consecințe sunt foarte grave. Dacă ar fi adevărate, mai ales la pachet, ar fi un adevărat dezastru.
Însă, sincer, niciuna nu stă în picioare la o analiză științifică serioasă. Pe scurt, pădurea Letea, ca și Pădurea Caraorman, care desigur sunt foarte valoroase ecologic, ecosistemele de acolo forestiere sunt foarte valoroase, sunt practic condiționate de nivelul pânzei freatice și de nivelul local al apei, care nivel local depinde de nivelul Dunării și de nivelul Mării Negre.
Așadar, oricât de adânci sau de puțin adânci sunt brațele Sulina sau Bâstroe, nu avem un impact direct asupra pădurii Letea. Iar dacă e să fie, adică să spunem nu că draghează, ci presupunem că ar construi niște jetiuri, lucru complet indezirabil, dar dacă ar face așa ceva, nivelul chiar ar crește, adică pentru Letea ar fi puțin mai bine. Dar nu despre asta este vorba, oricum nu este un impact negativ, chiar dacă ar face niște astfel de construcții, impactul ar fi un pic pozitiv.
Despre sturioni nu sunt specialist, dar totuși am stat puțin de vorbă cu oameni care se ocupă, inclusiv cu pescari. Și punctul de vedere unanim este că impactul este extrem de redus, în general doar pe perioada dragării - în acele zile, sigur că da. Dar mai departe, pentru ei, ruta de migrație este intactă. Nu contează prea puțin că apa este puțin adâncă sau foarte adâncă în zona gurii de vărsare sau pe braț, mai departe, deci nu vorbim de un impact.
Despre colmatarea Sulinei: am auzit de curând punctul ăsta de vedere, de la autorități, de la AFDJ, de la Ministerul Transporturilor, că deja avem probleme pe bara gurii Sulina. Serios? Vorbim în realitate de faptul că după un an de secetă, în sfârșit, Dunărea a crescut întâmplător în mod natural.
Chiar am venit din Deltă acum câteva zile și poți să vezi Delta plină de apă - tulbure, normal, apă cu sedimente, s-au topit zăpezile și a și plouat foarte mult. Și atunci sigur că intensitatea proceselor sedimentare, nu a colmatării, ci a depunerilor aluvionare din zona gurilor de vărsare a crescut, în aceste săptămâni, este un proces 100% natural, nu poate fi legat în niciun fel de dragajele de pe Bâstroe, despre care încă nici nu știm dacă au avut loc și unde au avut loc.
Iar ultima “problemă”, asta cu secarea Deltei și cu rămânerea brațelor “românești” fără apă, iarăși este o trăsnaie!, fiindcă Chilia, care a avut 70%, în secolul 19, din totalul debitului Dunării, a tot scăzut organic până la un punct. De ce? Fiindcă este brațul cel mai lung, are în jur de 110 kilometri, celelalte sunt mai scurte și atunci trag natural mai multă apă.
Mai mult, în 2004, când a început diferendul cu Ucraina, România, unilateral, fără să consulte partea ucraineană, a construit un dig transversal pe brațul Chilia, în dreptul Ceatalului Ismail, adică unde începe Delta și în felul ăsta a contribuit la redirecționarea unei părți din ape către brațul Tulcea și apoi către Sulina și Sfântul Gheorghe. Lucrul acesta, vă spun sincer, a fost benefic, dar felul în care a fost făcut n-a fost în regulă.
Întâmplător, chiar atunci am avut un student din Ucraina, care lucra la un fel de institut hidrologic și acolo erau foarte îngrijorați, fiindcă nu știau până unde vor continua lucrările românești, cum?, ce fel?, nici măcar o notă nu au primit. Adică face parte din perioada aceea tulbure diplomatică, specialiștii lor nu erau cu nimic informați despre ceea ce noi făceam, chiar dacă, repet, măsura era OK, fiindcă poți să redistribui fluxul de ape între brațe cât timp ai o rațiune, și anume de a avea o circulație sănătoasă a sedimentelor.
Am vorbit deja foarte mult despre, vedeți, pericole false, care sunt vehiculate.
Care sunt pericolele reale? Este foarte important să punem pe masă care sunt pericolele false, pentru că vorbind despre falsuri sau despre sfert-adevăruri putem pierde din vedere ceea ce e, de fapt, real.
Pericolul real este general, este creșterea artificializării Deltei Dunării, ceea ce este complet de nedorit într-o astfel de rezervație a biosferei.
Categoric nu e bine să ai, nu una, ci două căi navigabile maritime, cu tot ce presupun ele, adică dragaje periodice - fiindcă trebuie s-o faci periodic, de cele mai multe ori sezonier, lunar sau multianual. Acolo (n.r. pe Bâstroe) chiar ar trebui să fie făcute cu o periodicitate încă mai ridicată decât la Sulina, fiindcă vorbim de un șelf continental cu pantă foarte mică, în care foarte rapid are loc colmatarea.
La fel, este vorba de circulația maritimă, de valurile și curenții costieri, care sunt mai slabi și atunci redistribuirea sedimentelor este mai lentă. Așadar, acolo este o gură, ca să fim sinceri, de vărsare greu de întreținut, care presupune cheltuieli mult mai mari decât la Sulina și automat și un impact continuu.
Deci nu este o soluție dezirabilă. Impactul major poate fi pe dinamica sedimentelor de coastă, însă întâmplător toată coasta deltei secundare Chilia este una în linii mari acumulativă, adică are un buget sedimentar pozitiv, așa încât chiar dacă ei draghează și aruncă pe urma în larg sedimentele – cum o facem și noi la Sulina -, nu va avea un impact local semnificativ, fiindcă oricum se acumulează acolo.
Vom avea mai târziu, peste câteva decenii, o problemă care nu ține de dragaje sau nu, ci de faptul că la nord de brațul Sulina, de jetiuri, acolo în mare, în fața insulei barieră Musura, avem o sedimentare foarte rapidă, care va cere să avem niște soluții. Acestea pot fi gândite oricând, de exemplu, un by-pass prin care iei sedimentele și le transporți pe un canal peste braț, poate chiar la distanță mai mare. Adică sunt astfel de variante.
Asta este și întrebarea, dacă există o soluție de compromis, pentru că poate fi un diferend foarte puternic. Avem, pe de o parte, o țară aflată în război, care evident că va utiliza la maximum mijloacele pentru scopurile ei și, pe de altă parte, o țară, România, care trebuie să-și protejeze un obiectiv natural foarte important, nu doar pentru România, ci pentru întreg ecosistemul european.
Aș pleca de la ultima parte a afirmației dvs, de la faptul că trebuie să protejez. Da, deci noi trebuie să protejăm delta. OK, dar dacă tot vorbim despre dezastru (n.r. în declarații publice ale autorităților), permiteți-mi un minut să vă spun de un dezastru pe care îl face statul român astăzi, mâine, poimâine în Delta Dunării. Exact legat de dragaje, de exemplu, dragăm canalul Sulina și mai ales bara gurii Sulina, iar sedimentele acelea merg în larg, la zeci de metri adâncime. Cu alte cuvinte, sunt complet pierdute pentru mediul litoral, care este în eroziune generalizată de la sud către Sfântul Gheorghe și care, prin redistribuire, adică cu același efort, dacă le-ai aduce undeva la jumătatea țărmului, Sulina - Sfântul Gheorghe și le-ai arunca la adâncimi medii, precum 6-8-9 metri, în mod natural valurile ar putea să împingă partea grosieră, partea nisipoasă a sedimentelor către plajă.
Este o soluție pe care noi, adică Stațiunea de cercetări marine și fluviale a Universității București, dar și colegii de la Geoecomar, am formulat-o către Ministerul Transporturilor. Nimic! (n.r.: niciun rezultat), ăsta este un dezastru, vă spun sincer, fiindcă e ceva ce poți să faci și nu faci și sincer este mai grav decât dacă draghezi Bâstroe, este o chestie mai gravă, care se întâmplă în fiecare zi.
Ați vorbit și despre proprietatea termenilor, când facem acuze complet nesustenabile științific.
Bun. Și acum să revenim la ce fel de compromis se poate face. Sigur, nu pot fi un expert pe partea de compromisuri diplomatice. Este strict o opinie aici. Nu pot fi specialist, dar cred că în situația dată, cunoscând că impactul este categoric redus, am putea fi de acord cu folosirea temporară în scopuri maritime a acestui braț doar pe perioada războiului.
Fără adâncirea lui? Pentru că asta este problema.
Asta e altă problemă. Se poate negocia și adâncirea, adică să fie poate nu de 7 metri, cât e de obicei pescajul dorit în așa ceva, poate o variantă intermediară. Sau și cu varianta asta, fiindcă trebuie să le pui în balanță. De exemplu, chiar ecologic, dacă le balansăm puțin. Toată vara, la Sulina, Sfântu Gheorghe, cei care erau acolo, și locuitori și turiști, puteau să vadă ceea ce numeau “orașul de pe mare”, adică zeci de vapoare, uneori până la 80-100, care așteptau să fie preluate în portul Sulina.
Ele toate produceau contaminare și asta era complet vizibilă pe acest țărm, inclusiv la sud de Sf. Gheorghe, pe insula Sacalin, a fost o presiune foarte mare până în luna noiembrie. Deci nu este dezirabil nici ecologic să menții așa ceva, adică o circulație extrem de dificilă a ambarcațiunilor ucrainene.
Și probabil că am putea face acest compromis. Adică știm că impactul este destul de localizat, este redus, nu este la scara Deltei!, și am putea face o concesie Ucrainei, care nu este de prietenie, este una de rațiune, de interes național. Cred că ar fi, din punctul meu de vedere, soluția rațională.
Cum putem ști, totuși, dacă a fost sau n-a fost? Putem ști, fără să mergem în Ucraina, pe teren? Avem indicatori aici, în România, în Deltă, pe celelalte brațe, care să ne poată indica dacă există lucrări de adâncire a canalului Bâstroe?
O demonstrație indirectă nu cred că se poate face. Deci trebuie efectiv să cunoști regimul anterior al adâncimilor, să vezi ce s-a întâmplat între timp și ce se întâmplă. Adică o inspecție locală. Sunt posibile poate și metode remote, dar asta e o chestie de servicii de acum, adică de a putea avea acces la imagini secretizate și a vedea ce s-a întâmplat în săptămânile astea, fiindcă da, cred că e o problemă de comunicare. Adică Probabil Ucraina, foarte grăbită fiind, a acționat în disperare de cauză.
Eu văd foarte multe minciuni în spațiul public și cred că acest lucru este efectiv aproape o trădare, fiindcă e o contaminare inutilă care nu poate să prejudicieze decât foarte grav interesele reale ale României, inclusiv direct cu Ucraina în a administra Delta Dunării.
Un exemplu: avem o rezervație a biosferei, deci patrimoniu UNESCO și o administrație a acestei rezervații. Este cumva și Ucraina parte a ei (n.r. - nu)? Adică dacă admitem că Delta are o parte, mult mai mică, pe teritoriul ucrainean, ne-am gândit la faptul că e necesar din start să avem o integrare decizională, comunicațională? Lucrurile sunt în prezent extrem de prost făcute (n.r. - de către partea română), dar avem pretenții foarte mari când suflă vântul mai tare...