Scandalul Bâstroe: Ce-a spus ambasadorul Ucrainei la MAE și ce urmează

Scandalul Bâstroe: Ce-a spus ambasadorul Ucrainei la MAE și ce urmează
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul de Externe transmite, luni, că ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopchuk, a fost invitat, din dispoziţia lui Bogdan Aurescu, la sediul MAE pentru o discuţie cu secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota (foto).

I s-a cerut ambasadorului să clarifice cât mai curând diferenţa de poziţionare a Ucrainei între precizările de presă emise în cursul zilei de sâmbătă, că nu efectuează decât lucrări de întreţinere pe canalul navigabil al Dunării, şi informaţiile publicate de către Ministerul Comunităţilor, Teritoriilor şi Dezvoltării Infrastructurii, conform cărora pe canalul Bâstroe adâncimile de navigaţie au ajuns la 6,5 m, de la 3,9 m cât ar fi fost la debutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

ADVERTISING

MAE precizează că informaţiile tehnice specifice nu se află în competenţele sale, care nu are structuri teritoriale şi nici specializare în materie şi consideră că este absolut necesar ca aceste chestiuni să fie lămurite cât mai rapid şi sigur de către autorităţile române competente.

Ambasadorul Ucrainei a arătat că ţara sa nu desfăşoară activităţi de dragare care au ca scop adâncirea căii de navigaţie, ci doar activităţi de natură operaţională menite a asigura navigabilitatea până în portul Izmail şi că partea ucraineană a propus organizarea în perioada următoare a unei reuniuni tehnice între ministerele responsabile.

ADVERTISING

”Partea română a reiterat solicitarea stopării imediate a tuturor lucrărilor de dragaj, în cazul în care acestea nu au ca scop exclusiv întreţinerea căii de navigaţie şi a evidenţiat în cadrul discuţiei faptul că nu există acordul cu privire la desfăşurarea unor astfel de activităţi, în condiţiile în care sunt în curs procedurile de evaluare a impactului de mediu al proiectelor de navigaţie ale părţii ucrainene”, se arată în comunicatul MAE. 

Sursa citată aminteşte că, pe 16 februarie, a solicitat ca, "în cazul în care partea ucraineană efectuează lucrări de dragare de adâncire (care depăşesc caracterul de lucrări de mentenanţă/întreţinere), acestea să înceteze”.

ADVERTISING

Totodată, în cadrul întâlnirii de azi, MAE "a solicitat, în regim de urgenţă, acordul părţii ucrainene pentru accesul navelor hidrografice române ale Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos în apele ucrainene ale braţului Chilia în vederea efectuării de măsurători de batimetrie, sedimentare şi de debite pe întreaga albie a braţului Chilia, care formează frontiera dintre România şi Ucraina, pentru a identifica modificările morfologice care au survenit pe braţul Chilia începând cu anul 2005”. 

Ambasadorul a indicat că "necesitatea asigurării navigabilităţii pe braţul Chilia şi capacitarea porturilor fluviale ale acestui stat (în mod particular a portului Izmail) au survenit în contextul blocadei instituite de Rusia asupra portului Odesa”, precizează MAE. 

De asemenea, ”partea ucraineană a exprimat deplina deschidere pentru reluarea dialogului la nivel tehnic, în scopul clarificării tuturor elementelor de interes şi stabilirii cooperării în cadrul acestui proiect cu luarea în considerare a intereselor ambelor părţi, inclusiv a celor deduse din necesitatea protejării mediului Deltei Dunării”, spune MAE în comunicat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇