Zelenski: Maia Sandu nu mi-a cerut niciodată, dar Ucraina va fi întotdeauna gata să ajute Moldova

Zelenski: Maia Sandu nu mi-a cerut niciodată, dar Ucraina va fi întotdeauna gata să ajute Moldova

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că planul Rusiei de a înlocui conducerea pro-occidentală a Moldovei – descoperit de serviciile de informaţii ucrainene – a fost confirmat după aceea şi de ţările europene şi se leagă de dorinţa Moscovei de a avea sub control aeroportul din Chişinău, pentru a putea transporta soldaţi şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria.

Rusia are staţionaţi în Transnistria aproape 2.000 de oameni şi există suspiciunea că ar vrea să deschidă de pe teritoriul Moldovei un nou front către Ucraina.

ADVERTISING

Preşedintele ucrainean a fost întrebat într-un interviu pentru „La Repubblica” cum ar reacţiona dacă Maia Sandu i s-ar adresa şi i-ar cere ajutorul.

Zelenski a reamintit că a primit informaţii de la serviciul său de spionaj că Rusia vrea să profite de faptul că Moldova nu este nici membră NATO, nici membră UE şi să înlocuiască conducerea pro-occidentală a ţării vecine.

„Am transmis această informaţie preşedintei Maia Sandu. Ea a fost confirmată şi de ţările europene la scurt timp după aceea”, a arătat Zelenski.

ADVERTISING

El a explicat de ce ar fi interesaţi ruşii să preia controlul asupra Chişinăului - principalul interes îl reprezintă aeroportul. „Ruşii plănuiesc toate acestea de mult timp. Cu toate acestea, Moldova şi Rusia nu au o frontieră de stat comună. Deci cum ar trebui să-şi pună în aplicare planul (de a deschide dinspre Moldova un nou front în Ucraina  - n.red.)? De unde ar urma să trimită acolo trupele şi echipamentul lor? Ruşii au nevoie de aeroporturi pentru asta. Dar acum există un singur aeroport în Moldova, în capitala Chişinău. Aşa că trebuie să folosească acest aeroport şi toate resursele Transnistriei”, a explicat Volodimir Zelenski.

ADVERTISING

El a mai spus că Maia Sandu nu i-a cerut niciodată ajutorul, dar i-a mulţumit pentru informaţii. „Ea cunoaşte foarte bine situaţia noastră. Ucraina va fi întotdeauna gata să ajute Moldova”, a asigurat Volodimir Zelenski.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇