Demisie surprinzătoare a președintelui Băncii Mondiale

Demisie surprinzătoare a președintelui Băncii Mondiale

David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale (BM), a anunţat că va renunţa la funcţia sa până la finalul lunii iunie, după ce în urmă cu câteva luni a intrat în conflict cu Casa Albă, pentru că nu şi-a exprimat poziţia în privinţa schimbărilor climatice.

Malpass, numit de fostul preşedinte Donald Trump, va părăsi conducerea băncii multilaterale de dezvoltare, care acordă finanţare de miliarde de dolari pe an economiilor în curs de dezvoltare, cu aproape un an înainte de încheierea mandatului de cinci ani, transmite Reuters.

ADVERTISING

El nu a precizat motivele deciziei, spunând într-un comunicat că, "după ce s-a gândit serios, a decis să exploreze noi provocări".

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, i-a mulţumit lui Malpass pentru activitatea sa, spunând: "Lumea a beneficiat de pe urma sprijinului său puternic pentru Ucraina, în contextul invaziei ilegale şi neprovocate a Rusiei, a muncii sale vitale de asistenţă a poporului afgan şi a angajamentului său de a ajuta ţările cu venituri scăzute să ajungă la un nivel sustenabil al datoriei prin reducerea acesteia".

Yellen a precizat că Statele Unite vor nominaliza curând un înlocuitor pentru Malpass şi aşteaptă cu interes ca board-ul să realizeze "un proces de nominalizare transparent, rapid şi bazat pe merite pentru viitorul preşedinte al Băncii Mondiale".

Conform unei tradiţii îndelungate, Guvernul SUA selectează şeful Băncii Mondiale, în timp ce liderii europeni aleg directorul general al Fondului Monetar Internaţional.

David Malpass a preluat conducerea BM în aprilie 2019, iar conform raportului anual al instituţiei în anul fiscal 2022 BM s-a angajat să acorde peste 104 miliarde de dolari pentru proiecte pe plan global.

Conform raportului anual al Băncii Mondiale din 2021, Malpass a avut în acel an un salariu net anual de 525.000 dolari, iar instituţia a contribuit cu peste 340.000 de dolari la planul de pensie şi alte beneficii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇