Bilanțul negru continuă să crească în Turcia și Siria. Operațiunile de salvare vor fi oprite curând

Bilanțul negru continuă să crească în Turcia și Siria. Operațiunile de salvare vor fi oprite curând

Bilanţul victimelor din Turcia şi Siria în urma cutremurului catastrofal de luni a ajuns la cel puţin 37.357 morţi în ambele ţări, dar faza operaţiunilor de căutare şi salvare ar urma să „se apropie de sfârşit”, la o săptămână de la producerea seismului devastator, în ciuda faptului că încă mai există cazuri miraculoase de găsire a supravieţuitorilor.

Bilanţul victimelor din Turcia a ajuns la 31.643 de morţi, a anunţat luni Centrul turc de coordonare a situaţiilor de urgenţă SAKOM, citat de CNN, în timp ce bilanţul confirmat al morţilor în Siria este de 5.714 persoane. Acest număr include peste 4.300 de morţi în zonele din nord-vestul Siriei aflate sub controlul opoziţiei şi 1.414 decese în părţile din Siria controlate de guvern.

ADVERTISING

Situația în Siria, mai gravă decât în război

Şeful operaţiunilor umanitare ale ONU, Martin Griffiths, care a sosit luni în oraşul sirian Alep, pe fondul criticilor legate de întârzierea furnizării ajutoarelor internaţionale pentru populaţia din nordul Siriei, spune că faza operaţiunilor de căutare şi salvare „se apropie de sfârşit". El a arătat că urgenţa trece acum la a furniza adăpost, hrană, şcolarizare şi îngrijire psihosocială pentru supravieţuitori.

Şansele de a mai găsi oameni în viaţă printre ruinele clădirilor prăbuşite sunt din ce în ce mai mici, în ciuda unor cazuri miraculoase foarte mediatizate. Echipele de salvatori trimise de mai multe ţări deja au început să se retragă din Turcia.

ADVERTISING

„Ceea ce este cel mai izbitor aici este că, fie şi în Alep, care a suferit atât de mult în aceşti mulţi ani din cauza războiului, acest moment a fost cam cel mai rău pe care l-au trăit aceşti oameni", a declarat Martin Griffiths.

Alep este un oraş din nord-vestul Siriei, aflat în prezent sub control guvernamental, dar care a fost o linie de front importantă în războiul civil sirian.

Griffiths a declarat că Naţiunile Unite vor dispune ca ajutoarele să treacă din regiunile controlate de guvern în nord-vestul controlat de rebeli. Apelurile de ajutor vor fi lansate pentru toate regiunile afectate de dezastru, a adăugat el.

ADVERTISING

„Vom avea asistenţă care se va deplasa de aici, în nord-vest, dar nord-vestul este doar o parte a Siriei. Este, de asemenea, foarte important să avem grijă de oamenii de aici", a declarat Griffiths.

Abu Majed, voluntar în cadrul organizaţiei de salvare Căştile Albe, a declarat la Idlib că oamenii preferă să se întoarcă în locuinţele avariate de cutremur în loc să aştepte ridicarea adăposturilor, în pofida faptului că au fost avertizaţi asupra riscurilor existente.

Majed a adăugat că aproximativ 20 de familii se adăpostesc într-un cort de campanie, acesta fiind principalul motiv pentru care oamenii preferă să-şi rişte vieţile prin revenirea în casele avariate de seism.

Martin Griffiths a recunoscut duminică pe Twitter: „Poporul sirian se simte abandonat (pe bună dreptate) şi aşteaptă ajutorul internaţional care încă nu a sosit”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇