Departamentul american al Apărării cere Congresului să aprobe reluarea finanţării unor programe militare secrete în Ucraina, suspendate cu puţin timp înainte de începerea invaziei militare ruse, în urmă cu un an.
Dacă vor fi aprobate, unităţi ale forţelor speciale americane ar putea recruta ucraineni pentru a monitoriza atent deplasările trupelor ruse şi pentru combaterea dezinformării, afirmă surse citate de cotidianul The Washington Post.
Conform oficialilor de la Washington, proiectul de lege va fi elaborat în următoarele luni, în cadrul noului buget al Pentagonului, iar decizia Congresului ar putea fi luată abia în toamnă.
Programele secrete ar putea fi reluate în 2024, deşi nu este clar dacă Administraţia preşedintelui Joseph Biden va permite trimiterea de trupe speciale pe teritoriul Ucrainei sau doar în state vecine.
De la începerea invaziei militare ruse, nu se cunosc situaţii în care să fi fost trimişi militari americani pe teritoriul Ucrainei, cu excepţia unor grupuri care protejează Ambasada SUA din Kiev.