Ambasadorul Rusiei la București spune că declarațiile lui Lavrov au fost intrepretate greșit. Nu ar fi vrut să amenințe R. Moldova

Ambasadorul Rusiei la București spune că declarațiile lui Lavrov au fost intrepretate greșit. Nu ar fi vrut să amenințe R. Moldova

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, spune că declaraţiile făcute de şeful său, ministrul de Externe Serghei Lavrov, referitoare la interviul acordat de Maia Sandu publicaţiei Politico, au fost interpretate greşit.

Şeful diplomaţiei ruse n-ar fi vrut să ameninţe Republica Moldova şi să spună că va fi următoarea pe lista Moscovei, ci dimpotrivă a vrut să atragă atenţia că Occidentul se foloseşte de Republica Moldova, aşa cum s-a folosit de Ucraina. „Care este soarta Ucrainei, o puteţi vedea”, a punctat ambasadorul Valery Kuzmin.

ADVERTISING

Reprezentantul diplomatic al Rusiei la Bucureşti a dat vina pe Polonia pentru distorsionarea sensului comentariilor făcute de Serghei Lavrov, într-un interviu acordat televiziunii ruse Rossia 24.

„Din păcate, domnul Duda (preşedintele Poloniei, Andrzej Duda - n.red.) sau cineva din Polonia a încercat să interpreteze cuvintele ministrului nostru de Externe spunând că următoarea ţintă a agresiunii Rusiei, după Ucraina, va fi Republica Moldova. Înţelesul sau explicaţia ideii exprimate de ministrul nostru de Externe este exact pe dos”, a afirmat miercuri ambasadorul Valery Kuzmin, într-o conferinţă de presă.

ADVERTISING

„El a spus că se pare că Vestul se foloseşte de situaţia în care se află Moldova, de faptul că preşedintele Maia Sandu vrea ca ţara să se alăture alianţei occidentale, deci pare că Vestul a ales ca Moldova să urmeze exemplul, să exerseze aceeaşi funcţie ca Ucraina”, a declarat Kuzmin.

Ambasadorul susţine că Ucraina a fost „sacrificată” pe altarul NATO, iar rezultatul este o depopulare masivă a ţării, astfel că fosta republică sovietică a ajuns în prezent „o ţară relativ mică”.

„Altfel, noi nu căutăm niciun fel de escaladare. Escaladarea este motto-ul părţii occidentale, dacă te uiţi la faptele lor. Şi dacă mă puteţi contrazice, aş fi curios să aud”, a punctat diplomatul rus.

ADVERTISING

Occidentul vede Republica Moldova ca pe o „nouă Ucraină”, în timp ce preşedintele ţării, Maia Sandu, este „nerăbdătoare să adere la NATO” şi este gata pentru unirea Moldovei cu România, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat recent jurnalistului Dmitri Kiselev.

„Motivul pentru care au luat în considerare Moldova pentru acest rol este că au reuşit să pună la conducere un preşedinte prin metode foarte ciudate, care sunt departe de a fi liber-democratice, un preşedinte care pur şi simplu îşi doreşte să adere la NATO.

Ea (Maia Sandu - n.red.) are cetăţenie română, este pregătită să se unească cu România şi este pregătită practic pentru orice”, a declarat Serghei Lavrov.

„Aceasta este una dintre ţările pe care Occidentul vrea să o transforme într-o altă ţară anti-Rusia”, a conchis Lavrov, în interviul de la Rossia 24, după ce anterior şi alţi politicieni ruşi luaseră poziţie şi ameninţaseră Moldova cu „dezintegrarea”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇