Această temă a înfierbântat multe condeie până acum, mai ales la București. Diverși analiști și observatori politici din România spun că ar fi o criză de prezidențiabili.
În 2024, președintele Klaus Iohannis își va încheia cel de-al doilea mandat constituțional și o discuție despre cine i-ar fi succesorul cel mai potrivit la Cotroceni, o persoană care să cumuleze calitățile unui șef de stat pe placul națiunii, este de așteptat să se amplifice.
Tot în 2024 vor avea loc alegeri prezidențiale în Republica Moldova.
Două femei din aceeași „specie” incasabilă
„Maia Sandu – președinta României” este mai ales o opțiune sentimentală și de analogie istorică, nu neapărat un proiect de strategie politică asumată. Sau „nu încă”.
Șefa statului moldovean este foarte populară în România: așa, mică la stat, aparent firavă și fragilă, spun românii, e o femeie puternică, integră, neclintită în principii, devotată țării sale. O pro-occidentală convinsă, o luptătoare intransigentă cu corupția, capabilă să reîntroneze moralitatea pe scena politică.
Nu în ultimul rând, impune stilul ei personal: e modestă, accesibilă în comunicare, preferă cursele aeriene de pasageri și trenul, poartă geacă și pantofi sport, pe scurt: „e una dintre noi”.
Îi plac drumețiile montane, încât e firesc să o vezi cu rucsacul în spate, cucerind vârful Moldoveanu – cea mai înaltă culme din România –, o imagine încărcată de un simbolism irepresibil, seducător: după alpinismul montan, te gândești la alpinismul politic al Maiei Sandu.
În România mai este vehiculat un nume de prezidențiabil-femeie (așadar, tot în spiritul emancipărilor epocii noastre), care ar avea aceleași caracteristici, ar face parte din aceeași „specie” incasabilă. O persoană foarte bine cunoscută în România și apreciată mai ales peste hotare: Laura Codruța Kövesi, fosta șefă DNA, actualul procuror-general al Uniunii Europene, cea care a reușit să bage la răcoare, popular vorbind, o serie de politicieni români de top, mahării „capitalismului de cumetrie”, ale căror acte de corupție au fost probate și condamnate în instanță.
Și ca stilistică personală, fosta șefă a DNA seamănă cu „alpinista” de la Chișinău: e o fostă baschetbalistă. O luptătoare cu alonjă în toate sensurile.
Șansele Maiei Sandu
Față de Laura Codruța Kövesi, președinta de la Chișinău are avantajul că poate întruchipa un nou proiect de țară: Unirea Republicii Moldova cu România, are „cheia” entuziasmului național.
Mulți o văd ca pe un nou Alexandru Ioan Cuza, evident, în datele secolului XXI.
În lumina acestei proiecții, faptul că nu cunoaște subtilitățile politicii de pe Dâmbovița, sistemul de intrigi bizantine care generează „puterea reală”, dincolo de cea plebiscitată la urne – așa cum vorbesc mai mulți analiști și relevă anumite investigații jurnalistice –, nu ar fi neapărat un handicap, cum s-ar crede: basarabeanca Maia Sandu poate fi un alt fel de președinte al României, va aduce un aer proaspăt în politică, va zdruncina sistemul de relații și înțelegeri oculte, va imprima mai multă coerență și eficiență instituțiilor statului român.
Aceasta e speranța celor care-o văd la Cotroceni.
Însă Maia Sandu are nevoie de o coaliție robustă de partide care să o susțină în alegeri – complimentele, declarațiile de simpatie ale politicienilor români încă nu înseamnă sprijin concret. Mai ales că „un basarabean, președinte al României” nu e o noutate. Precedentul s-a numit Mircea Druc, fostul premier de la Chișinău, care a candidat în alegerile din 1992, dar neavând în spate forțe politice românești importante, a pierdut.
Maia Sandu nu are voie să piardă. Nu va fi doar eșecul ei, va fi eșecul unui proiect național. Ori câștigă, ori nu participă.
Contexte externe și comparații istorice
Vorbim de interesele și calculele politicienilor, dar se cuvine să ne întrebăm în egală măsură cât de pregătiți pentru un asemenea proiect politic ar fi românii de pe cele două maluri ale Prutului? Sunt mai imature, mai divizate cele două societăți decât statele semi-medievale, Moldova și Muntenia, la 1859?
Cred că era mai mult hazard, mai multă indeterminare în preajma Unirii Principatelor decât azi, când avem o Românie modernă, care face parte din Uniunea Europeană și NATO. Și Republica Moldova, în pofida convulsiilor politice și crizelor din ultimii 30 de ani, a rezistat și optează pentru integrare europeană.
Există apoi un context geopolitic oarecum similar celui de la mijlocul veacului XIX. Istoria pare să facă o spirală, să se întoarcă într-un punct care nu și-a aflat rezolvarea.
Unirea Principatelor Române este indisolubil legată de consecințele Războiului Crimeii (1853-1856), de remodelarea postbelică a raportului de forțe în Europa. Și azi confruntarea dintre Rusia și Occident a început cu anexarea Crimeii în 2014 și se decide pe câmpurile de bătălie din Ucraina martirizată.
Analogiile istorice sunt foarte tentante, dar adevărul e că nu știm cum vom ieși din actuala criză de securitate, cum se va termina războiul.
Deocamdată, programul minim, pentru București și Chișinău, este menținerea fermă a Republicii Moldova pe traseul proeuropean.
Spre un alt nivel
Intuiesc că nu doar problemele interne, legate de programul de guvernare PAS, sau complicațiile legislative, de o parte și alta a Prutului, ci și modestia și responsabilitatea față de alegătorii săi moldoveni o vor face pe Maia Sandu să nu se lanseze într-o asemenea „aventură”.
Doar că alegătorii săi sunt oameni cu gândire critică, au tot felul de proiecții și vise și își doresc, majoritatea dintre ei, să meargă spre un alt nivel.
La ce bun sacrificiile, investițiile de speranță și efort, doar ca să recădem, la următorul ciclu electoral, în brațele unui regim pro-rusesc și mafiot la Chișinău?
Schimbul de opinii, confruntarea de viziuni, dezbaterile despre soluții, scenarii, statute constituționale nu pot fi interzise. Suntem două state democratice, România și Republica Moldova. Destinul național e o carte încă nescrisă. În acest colț de lume, orice realizare majoră a început prin a fi o utopie. Seriozitatea, munca și, da, o anumită doză de noroc au făcut ca visul să capete consistență.
Vitalie Ciobanu (Chișinău)