- Populația autohtonă e profund influențată de tezele putiniste legate de identitatea culturală și cea religioasă.
- Generalul Gherasimov, noul comandant al forțelor ruse din Ucraina, este autorul unei controversate doctrine militare, care mizează pe războiul hibrid, susținând că nu există nicio diferență între starea de pace și cea de război.
- Strategia Moscovei, pe care mulți au tratat-o superficial, a fost de a folosi batalioanele Wagner, compuse din zeci de mii de deținuți de drept comun, vizând să protejeze trupele și, totodată, să compenseze lipsa de motivație a acestora.
- Un lucru pe care Occidentul nu l-a luat în calcul a fost că Rusia a trecut repede la o economie de război. Asta nu înseamnă că sancțiunile nu-și ating obiectivele, dar cu toate acestea, Rusia reușește să producă suficient de mult pentru a susține efortul de pe front.
- Netanyahu, actualul premier al Israelului, este cel mai vechi lider iliberal în funcție, înaintea lui Putin și înainte să ia decizia de a merge în această direcție.
Cristian Pârvulescu, 58 de ani, este decanul Facultății de Științe Politice a Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). De aproape un sfert de secol conduce Asociația „Pro Democrația”, care și-a propus „consolidarea democrației din România, prin stimularea participării civice”.
A avut loc o dezbatere în cadrul Alianței Nord-Atlantice despre trimiterea de tancuri. Aș vrea să discutăm despre pasivitatea României. De ce credeți că noi nu am luat parte la această dezbatere și, cumva, am lăsat Polonia să devină un jucător strategic important în Europa de Est.
Există o critică adresată liderilor politici din România în ceea ce privește problema ucraineană, pentru că nu au făcut cunoscute ajutoarele oferite acestei țări.
S-a mers pe o cu totul altă strategie, dar asta din motive ce țin de forța teoriilor conspirației de la noi. Opinia publică din România este anti-rusă, dar nu este pro-război.
Mai mult decât atât, este profund influențată de tezele putiniste legate de identitatea culturală și cea religioasă.
Respingerea modelului occidental, care se manifestă în ultimii 15 ani la noi în țară, a devenit din ce în ce mai serioasă din cauza războiului hibrid.
Am văzut manifestându-se masiv această tendință în timpul campaniei Coaliției pentru Familie, care în egală măsură prelua idei ale extremei drepte americane, dar și idei venite din Rusia. Finanțările se făceau din ambele părți, pentru că, până la urmă, valorile sunt asemănătoare.
Vladimir Putin nu a criticat niciodată această linie. Occidentul este satanist, se orientează spre valori eronate, susține președintele rus.
Am făcut un exercițiu cu membrii unui partid politic. Le-am citit un discurs al lui Putin din 2015, fără să spun autorul, și am întrebat cine l-a rostit.
Au invocat numele patriarhului, al președintelui Traian Băsescu și așa mai departe. Deci, cum să spun, Putin rezona cu valorile noastre.
Când le-am spus că e vorba de președintele Rusiei, evident, nu le-a venit să creadă.
În realitate, a fost vorba de o preluare ostilă a dezbaterii culturale din România de pe rețelele sociale, pentru că Rusia a reușit să impună valori care veneau în contradicție cu cele occidentale.
De curând a fost făcută publică informația că trupele Kremlinului au 320.000 de militari pregătiți să intre în luptă, cu 30% mai mult decât au fost folosiți în urmă cu un an. Ce semnificații credeți că are această cifră și ce urmează să se întâmple în Ucraina la sfârșitul iernii?
E evident că asistăm la o concentrare de forțe care urmărește o ofensivă de succes.
Rușii se pregătesc de multă vreme, sistematic, pentru această ofensivă.
Anul trecut, pe de-o parte, când au declanșat invazia, forțele erau disparate. Inițial, au fost șapte linii de atac.
Au plecat de la premisa că surpriza va fi totală și ucrainenii vor ceda repede.
Acum se vor concentra probabil pe regiunea Donbas, unde vedem că strategia este aceea de a epuiza forțele ucrainene atât fizic, cât și moral.
Nu e deloc exclus să se încerce din nou o acțiune dinspre nord, dinspre Belarus, și alta dinspre sud, poate nu neapărat dinspre Crimeea, pentru a obliga forțele ucrainene să se împartă pe mai multe fronturi.
Ucraina are și ea probleme legate de numărul de forțe combatante. Dispune de o rezervă de 700.000 de oameni, din câte știm noi. În realitate, e vorba doar de vreo 300.000 de combatanți.
Ceilalți sunt implicați în activități conexe de apărare civilă. Va fi dificil să facă față unui asemenea atac.
Vladimir Putin mizează foarte mult pe forța noii ofensive. Pregătește de multă vreme această mutare.
De ce liderul de la Kremlin a schimbat din nou conducerea militară rusă din Ucraina, aducându-l iar la comandă pe generalul Valeri Gherasimov?
Numirea generalului Gherasimov, șeful statului major general al armatelor rusești, comandant pentru operațiunile din Ucraina este importantă.
Știm că abilitățile acestuia au fost probate, chiar dacă într-un mod criminal, în războiul din Cecenia. Deci el este legat de Putin de peste 23 de ani.
Pe de altă parte, e și autorul unei controversate, uneori nerecunoscute, doctrine militare Gherasimov. Una care mizează pe războiul hibrid, care susține că nu există nicio diferență între starea de pace și cea de război.
Orice acțiune, de orice fel, împotriva celor care sunt considerați ostili este legitimă și îndreptățită.
Pentru cei care nu sunt familiarizați, această doctrină a lui Gherasimov a apărut într-un articol din 2012, publicat în presa militară rusă, în care acesta reacționa la revoluțiile din Africa de Nord și din Siria, fiind considerate acțiuni de destabilizare, ostile Rusiei, făcute de americani și europeni.
De altfel, dacă o să vedem, din acel moment opțiunea pentru iliberalism a lui Putin și a Rusiei este totală. Cu siguranță, Gherasimov nu a creat o astfel de teorie fără să se fi consultat cu Putin. Deci e clar că viziunea lui era expresia unei schimbări radicale a regimului de la Moscova, care trecea din faza de expectativă în cea de agresiune.
Războiul începuse, numai că în Europa, lumea încă spera că se pot găsi soluții.
Rusia are probleme cu armele și echipamentul. Acești 320.000 de militari vor avea cu ce să lupte?
Numărul mare de oameni, presiunea pe care o realizează, compensează într-o oarecare măsură lipsurile. De exemplu, și ucrainenii au probleme. În acest moment, se pot apăra, dar nu pot contraataca.
Au avut nevoie de inovații, de elemente surpriză și de multă determinare pentru a reuși la Harkov, în est, sau la Herson, în sud.
Problema militarilor ruși e lipsa motivației de a lupta, nu neapărat echipamentele.
De altfel, strategia, pe care mulți au tratat-o superficial, de a folosi batalioanele Wagner, compuse din zeci de mii de deținuți de drept comun, a fost una care a vizat să protejeze trupele și, totodată, să compenseze lipsa de de determinare a acestora.
Au proliferat milițiile private, ceea ce e un semnal de criză a statului. Dar, spre exemplu, la Soledar și Bahmut au folosit din plin această strategie.
Au expus batalioanele Wagner, pierderile de acolo nu sunt de militari. Dacă deținuții supraviețuiesc șase luni, sunt grațiați. Soluția pe care au folosit-o a fost una absolut inumană, respectiv au trimis forțe mai puțin antrenate pentru a-i obosi pe ucraineni, ca, apoi, să-i arunce în luptă, în valurile doi și trei, pe cei mai bine pregătiți, obligându-i pe ucraineni să se retragă.
Rusia are, în continuare, superioritate în ceea ce privește artileria și în ceea ce privește puterea tancurilor. Poate că acestea nu sunt extraordinare, dar sunt enorm de multe.
Problema lor e să aibă suficienți tanchiști care să fie capabil să le folosească. Forța militară rusă este, în acest moment, mult mai importantă, nu doar numeric, ci și tehnic.
Un lucru pe care Occidentul nu l-a luat în calcul a fost că Rusia a trecut repede la o economie de război. Asta nu înseamnă că sancțiunile nu-și ating obiectivele, dar, cu toate acestea, Rusia reușește să producă suficient de mult pentru a susține războiul. Nu la infinit. Pierderile sunt foarte mari. Se vede asta, de exemplu, în bombardarea Ucrainei.
Din câte am observat, în ultimele 3 luni, bombardamente mai serioase sunt la două săptămâni, ceea ce înseamnă că au serioase probleme în ceea ce privește rachetele.
În rest, lansează proiectile sovietice care pot fi interceptate de ucraineni. Le folosesc doar pentru a menține o presiune permanentă, iar după 10-15 zile vin cu un bombardament serios, în care vizează infrastructura critică, în special cea care produce energie electrică sau aducțiuni de apă, cu scopul de a distruge moralul ucrainenilor.
O parte a opiniei publice internaționale spera ca încheierea războiului să vină cumva din interiorul Rusiei, prin înlăturarea lui Vladimir Putin. De ce nu s-a întâmplat acest lucru?
La fel cum reușesc să se mențină la putere Erdogan, Viktor Orban, cum încearcă Jaroslaw Kaczynski și gruparea sa în Polonia - prin distrugerea Opoziției, a societății civile și a presei libere.
În 2012, Putin nu începea doar lupta împotriva Occidentului, ci și împotriva „agenților Occidentului” din Rusia, cu ghilimelele de rigoare, adică împotriva societății civile și a presei libere, care erau strâns corelate și, evident, victima sigură a fost statul de drept.
În România am trecut prin această experiență în epoca Dragnea, când, de fapt, modelul era același.
Problema e că acest model, care pare să fie unul autocratic de tip oriental, a fost experimentat mai întâi, în condițiile specifice, de Benjamin Netanyahu în Israel.
Netanyahu este cel mai vechi lider iliberal în funcție, încă înaintea lui Putin și înainte ca Putin să ia decizia de a merge în această direcție.
În urmă cu 23 de ani, în martie, Putin e ales președinte pe fondul războiului din Cecenia pe care l-a generat tocmai pentru a-și consolida poziția.
Occidentul ar fi trebuit, încă de atunci, să-și pună anumite semne de întrebare, dar a trecut cu prea multă ușurință peste ceea ce s-a întâmplat.
Atentatele de la Moscova, care au produs intervenția rusă în Cecenia, ar fi putut oferi multe indicii în acest sens, fiind suspiciuni că au fost realizate chiar de FSB.
Vladimir Putin, înainte să ajungă prim-ministru, în decembrie 1999, fusese directorul înfricoșătorului serviciu de informații.
Modelul este unul simplu: divizarea Opoziției, apoi distrugerea societății civile, a presei libere și, în final, subordonarea Justiției. Din păcate, îl vedem reprodus inclusiv în interiorul Uniunii Europene.
Vladimir Putin a vizat societatea civilă, apoi organizațiile internaționale.
Campania împotriva lui Soros a fost folosită masiv în Rusia, pentru că, nu-i așa?, Soros era cel care se afla în spatele tuturor revoluțiilor colorate din Ucraina sau din Georgia.
Am văzut, apoi, acest tip de discurs preluat în Ungaria și în România. În Turcia nu mai era Soros, era Gulen, obiectivul fiind același - distrugerea societății civile.
Ultimele ONG-uri din Rusia, care au rezistat cu mare greutate, au fost, de curând, și ele interzise.
Mă refer la Memorial și la Asociația Mamelor Veteranilor. Practic, controlul asupra societății este total.
Mass-media a devenit doar un angrenaj al sistemului „kompromat” care e politică de stat. A fost preluat de la vechiul KGB.
Există canale de televiziune și site-uri care se ocupă doar cu compromiterea unor adversari potențiali ai sistemului.
Un lider care devine șef de guvern prin kompromat va folosi masiv acest lucru. Și-l folosește într-o manieră în care KGB-ul nu l-a folosit. KGB-ul îl folosea pentru șantaj și nu-l făcea public.
Vladimir Putin a schimbat și acest lucru. Am văzut, spre exemplu, cum politologi, jurnaliști și nu doar oameni politici au fost compromiși prin relații cu agente care fuseseră trimise special. De exemplu, un fost prim-ministru al lui Vladimir Putin a fost compromis înaintea alegerilor din 2016 printr-o operațiune de acest gen, în condițiile în care camerele de luat vederi au fost montate chiar în apartamentul său.