Accident cu trei mașini în București. Una s-a răsturnat pe trotuar și a lovit două fete, un șofer era drogat

Accident cu trei mașini în București. Una s-a răsturnat pe trotuar și a lovit două fete, un șofer era drogat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Două adolescente au fost rănite, joi dimineaţă, în urma unui accident produs pe șoseaua Vitan-Bârzeşti din Capitală, în care au fost implicate trei maşini. Unul dintre vehicule s-a răsturnat, lovindu-le pe cele două fete aflate pe trotuar.

Potrivit poliţiştilor, şoferul care, din primele date, s-a aflat la originea accidentului, şi care are 70 de ani, a vrut să facă un viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu alte două vehicule care veneau din sens opus, unul dintre acestea răsturnându-se.

Şoferul unuia dintre acestea, un bărbat de 36 de ani, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezenţa în organism a substanţelor psihoactive. Niciunul dintre şoferii implicaţi nu consumase alcool.

ADVERTISING

”După efectuarea cercetării la faţa locului, s-a constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 70 de ani, care se deplasa cu autovehiculul pe şoseaua Vitan-Bârzeşti, dinspre Pod Vitan catre Şoseaua Olteniţei, ajuns în dreptul sediului INML, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu alte două autovehicule care circulau din sens opus.

În urma impactului, unul dintre autovehiculele care circula din sens opus a pătruns pe trotuar, a lovit un panou publicitar și s-a răsturnat pe lateral, lovind şi doi pietoni, care se aflau pe trotuar”, precizează Brigada de Poliţie Rutieră.

ADVERTISING

Cele două fete rănite sunt în investigaţii la Spitalul Marie Curie din Capitală. Din primele informaţii, una dintre ele are fractură la umăr. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇