Un nume mare al tenisului mondial și-a anunțat retragerea

Un nume mare al tenisului mondial și-a anunțat retragerea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Australianca Samanta Stosur și-a anunțat sâmbătă retragerea definitivă din tenisul mondial, la finele Australian Open 2023.

Tenismena de la Antipozi a făcut acest anunț pe contul său de Instagram: „Abia aştept să revin pe Melbourne Park şi să joc în cel de-al 21-lea meu Australian Open, dar sentimentele sunt amestecate pentru că trebuie să împărtăşesc cu voi şi vestea că acesta va fi ultimul meu turneu. Mă simt fericită şi recunoscătoare că am oportunitatea să închei jucând la Grans Slam-ul meu favorit, cel de acasă, în faţa fanilor mei australieni, a prietenilor şi a familiei”, puncta Stosur, ajunsă la 38 de ani, fiind pe locul 133 WTA acum.

ADVERTISING

Ea va evolua la Melbourne doar în proba de dublu și dublu mixt, alături de Alize Cornet din Franța și de compatriotul său Matthew Ebden.

În carieră, Stosur se poate lăuda cu un titlu de Mare Șlem la simplu, la US Open 2011, după o finală cu Serena Williams, plus o finală pierdută la Roland Garros cu un an înainte. La dublu, Stosur a câştigat US Open în 2005 şi 2021, Roland Garros în 2006 şi Australian Open în 2019, jucând alte cinci finale.

D.A.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!