24 de copaci au fost rupți de vânt în zona Capitalei: Mai mulți oameni au fost răniți și 20 de mașini avariate

24 de copaci au fost rupți de vânt în zona Capitalei: Mai mulți oameni au fost răniți și 20 de mașini avariate

24 de copaci au fost doborâți de vânt în Capitală și în județul Ilfov.

Pompierii au avut 27 de intervenții, 21 au fost în București și 6 în Ilfov.

Astfel, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea a 24 de copaci și a 3 elemente de construcție desprinse de vânt.

În total, au fost avariate 20 de maşini.

Un caz mai grav s-a înregistrat când un copac a căzut peste un autoturism aflat pe Centura Capitalei, în zona Voluntari, doi părinţi şi copilul lor fiind transportaţi la spital.

Un alt incident a avut loc pe strada Fabricii, unde un arbore a căzut peste o tânără.

ADVERTISING

”Ca urmare a fenomenelor meteo am intervenit pentru îndepărtarea unui copac căzut pe un autoturism în Şoseaua de Centură, în zona localităţii Voluntari. Au fost preluate 2 persoane adulte şi 1 copil, care au fost transportate în stare de conştienţă la Spitalul Grigore Alexandrescu (tată + copil), respectiv Pantelimon (mama)”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

Conform sursei citate, pe strada Fabricii, un copac a căzut peste un pieton - o femeie de 22 de ani. Aceasta a fost transportată la Spitalul Universitar în stare de conştienţă, cu suspiciune de fractură la un picior. De asemenea, au fost avariate 3 autoturisme şi o ţeavă de gaze.

ADVERTISING

Probleme și în Dâmbovița

În Dâmboviţa, drumul judeţean 714 Moroeni – Peştera a fost blocat, miercuri, în zona Cheile Tătarului, după ce vântul puternic a dezrădăcinat mai mulţi brazi, unii dintre aceştia căzând pe şosea. Tronsonul rutier este foarte frecventat de turiştii care merg în zona montană a acestui judeţ.

Angajaţii societăţii Lucrări Drumuri Poduri, jandarmi montani şi salvamontişti din cadrul Serviciului Public Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa au intervenit pentru deblocarea drumului.

”Acţiunea de îndepărtare a mai multor brazi căzuţi din cauza vântului puternic a durat aproximativ 30 de minute. În continuare, jandarmii montani patrulează pe traseele montane şi sunt în măsură să intervină cu promptitudine pentru a acorda ajutor turiştilor aflaţi în dificultate, precum şi pentru degajarea altor sectoare de drum blocate”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇