Un casier de 82 de ani s-a putut în sfârșit pensiona după ce un client a strâns pentru el donații de 100.000 de dolari (Video)

Un casier de 82 de ani s-a putut în sfârșit pensiona după ce un client a strâns pentru el donații de 100.000 de dolari (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un casier în vârstă de 82 de ani din SUA s-a putut în sfârșit pensiona după ce un client al supermarketului în care lucra, impresionat de situația lui, a lansat o campanie de donații pe TikTok, strângând peste 100.000 de dolari pentru el.

Veteranul de război Butch Marion lucra 40 de ore pe săptămână, adică opt ore pe zi, într-un magazin Walmart din Cumberland, Maryland. Într-una dintre zilele în care se afla la muncă l-a întâlnit pe Rory McCarty, care intrase să cumpere niște baterii, relatează Daily Mail.

ADVERTISING

”Ca antreprenor, știind cât de greu este să găsesc angajați buni pentru afacerea mea, am fost uimit să-l văd pe acest bătrânel încă muncind din greu”, a spus McCarty.

McCarty văzuse un clip în care o femeie lansase un GoFundMe pentru a ajuta un alt angajat Walmart în vârstă să se poată retrage din activitate și și-a propus să facă si el același lucru pentru Marion. Bărbatul a postat un clip cu Marion la lucru care a strâns rapid milioane de vizualizări, după care, pe 18 decembrie, a lansat o campanie de donații în cadrul căreia a strâns 118.575 dolari de la 5.000 de oameni din întreaga lume.

ADVERTISING

Toți banii vor merge la Marion, care va putea acum să călătorească pentru a-și vizita copiii și nepoții în Florida și ”să facă lucrurile pe care și-ar fi dorit să le facă, dar nu putea din motive financiare”, a adăugat McCarty.

”Este ireal. Mă simt ca un om nou. O pasăre eliberată din colivie”, a spus Marion pentru Fox5.

82-year-old Walmart employee retires thanks to TikTok donations | FOX 5 DC

C.S.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇