Preţul la raft al băuturilor spirtoase va creşte în acest an ca urmare a majorării cu 6% a nivelului accizei la alcool şi băuturi alcoolice de la 1 ianuarie 2023, susţin reprezentanţii Spirits România, asociaţie ce reuneşte principalii producători şi distribuitori de alcool şi băuturi spirtoase din România.
Conform sursei citate, majorarea preţurilor la raft va creşte consumul de băuturi nefiscalizate, cu efecte negative atât economic cât şi social.
Această majorare va avea un impact mai acut asupra producătorilor care au capacităţi de producţie locală, ale căror costuri au crescut deja în 2022, pe fondul efectelor pandemiei şi ale războiului din Ucraina.
"Costul materiilor prime şi al materialelor s-a mărit cu valori cuprinse între 30% şi 80%, iar nivelul accizei a fost deja majorat de două ori doar în anul 2022 (1 ianuarie 2022 cu 3,6% şi 1 august 2022 cu 5%), ceea ce a pus o presiune uriaşă pe costurile de producţie.
De la 1 ianuarie 2023 ni se aplică o nouă creştere de 6% a nivelului accizei, ceea ce va determina şi creşterea preţului la raft al băuturilor spirtoase cu concentraţie alcoolică de 40% grade cu minimum 2 lei/litru", a declarat Tudor Furir, preşedintele Asociaţiei Spirits Romania.
Spirits Romania atenţionează că, pe termen mediu şi lung, majorarea accizei nu va duce la încasări bugetare mai mari, deoarece un preţ mai mare va genera o scădere a vânzărilor şi implicit a sumelor de plată la bugetul de stat.
Potrivit sursei citate, majorarea cu 42% a accizei în 2013 a determinat, în intervalul 2013-2014, o scădere a pieţei fiscalizate a băuturilor spirtoase de 30%.
În schimb reducerea cu 30% a accizei în 2016 a avut ca rezultat în ultimii 6 ani scăderea pieţei nefiscalizate cu aproximativ 25% şi dublarea veniturilor colectate la bugetul de stat, care au înregistrat 171,75 milioane euro în 2021 pentru toată piaţa băuturilor spirtoase.