Premieră în lumea științifică: Mini-creiere implantate unor șoareci au reacționat la lumină!

Premieră în lumea științifică: Mini-creiere implantate unor șoareci au reacționat la lumină!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ce-ar fi dacă regiunile pierdute, degenerate sau bolnave ale creierului ar putea fi crescute în laborator și transplantate ulterior, oferind astfel o nouă șansă la viață? Oamenii de știință de la Universitatea din California au făcut un pas înspre această realitate, care pare să nu fie atât de departe.

În cadrul unui experiment recent, „mini-creiere” crescute în laborator au fost implantate unor șoareci, iar acestea nu doar că s-au conectat la sistemul vascular al gazdei, ci au și reacționat la pulsurile de lumină din ochii subiecților în moduri similare cu țesutul cerebral înconjurător, scrie Science Alert.

ADVERTISING

Efectele înregistrate la nivelul organului transplantat, creierul, au fost măsurate timp de mai multe luni.

Primele semnale au fost sesizate la mai puțin o lună de la transplantare, când cercetătorii au descoperit că mini-creierele au format conexiuni sinaptice funcționale cu restul cortexului vizual al șoarecilor. Două luni mai târziu, țesutul străin se integrase și mai mult în creierul gazdei, se arată într-un raport publicat de jurnalul Nature Communications.

E prima oară când oamenii de știință au putut confirma legături funcționale într-un organoid cerebral uman în timp real, mulțumită avansurilor făcute în ceea ce privește implanturile capabile să măsoare semnale neurologice subtile.

ADVERTISING

Studiile anterioare au arătat că „mini-creierele” umane implantate în șoareci se pot conecta la vasele de sânge care alimentează cu oxigen și nutrienți. Neuronii, de asemenea, par să se maturizeze.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇