Anul trecut, Ucraina a primit ajutoare de peste 32 de miliarde de euro. Topul donatorilor

Anul trecut, Ucraina a primit ajutoare de peste 32 de miliarde de euro. Topul donatorilor

Ucraina a primit echivalentul a peste 32 de miliarde de dolari ca ajutor şi împrumuturi din străinătate pe parcursul anului trecut, după invazia rusă de la finele lui februarie.

Potrivit dpa, circa 40% din această sumă a venit din SUA, a precizat Banca centrală ucraineană vineri seara. Puţin sub 25% a provenit din UE, iar circa 8% de la Fondul Monetar Internaţional.

Germania a contribuit singură cu 1,6 miliarde de dolari, conform comunicatului.

Ajutorul total echivalează cu aproximativ 16% din producţia economică a Ucrainei dinainte de război.

ADVERTISING

Totuşi, produsul intern brut ucrainean a scăzut cu peste 30% în 2022 din cauza războiului, potrivit estimărilor Ministerului Economiei de la Kiev.

Rusia a ocupat circa 18% din teritoriul ucrainean, inclusiv peninsula Crimeea de la Marea Neagră, care a fost anexată în 2014.

Ucraina este în mare parte dependentă de ajutor străin, atât financiar cât şi militar, menţionează dpa.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇