România are nevoie de expați, singura șansa pe termen scurt din punct de vedere demografic. N-ai cum să echilibrezi o populație cu vârstă mediană de peste 40 de ani, dacă nu imporți populație, spune sociologul Gelu Duminică pe baza datelor recensământului din 2022.
Totodată, arată Gelu Duminică pentru SpotMedia.ro, cel mai tare nu ar trebui să ne îngrijoreze că doar 16% dintre cetățenii romani au studii superioare, ci faptul că dintre ei elită intelectuală adevărată sunt foarte, foarte puțini. „În momentul în care absolvenți de studii superioare scriu ‘miau’ ca pisica, degeaba avem 16%.”
România are 80 de universități, la o populație de 19 milioane, în timp ce norma europeană este o universitate la un milion și ceva de cetățeni, mai afirmă sociologul . „Dacă ne uităm ce studii au făcut liderii noștri politici, vedem că foarte puțini au absolvit universități de top din România, nici nu discut de nivel european sau mondial. În plus, mulți au făcut studiile universitare la o vârstă destul de înaintată”.
Potrivit recensământului, doar 16% dintre cetățenii de pe teritoriul României au studii superioare, unul din cele mai mici, dacă nu cel mai mic procent din UE. Care e explicația?
Am plecat de la 5% în 1990. Avem multe migrații și foarte mulți tineri care fac studiile în afară pentru că la noi sistemul de educație terțiar nu este considerat de foarte mare calitate și este învechit.
Foarte multe specializări în trend nu sunt disponibile în România, iar tinerii noștri pleacă să studieze în Marea Britanie, Olanda etc.
Și mulți nici nu se întorc.
Învățământul terțiar este doar efectul unei traiectorii de educație de la grădiniță. Avem abandon și absenteism foarte mari, iar calitatea educației este una dintre cele mai slabe din UE. Nu degeaba suntem în coada clasamentelor PISA și nu numai.
Cred că trebuie să ne uităm mai degrabă la calitatea învățământului, la capacitatea lui de a include și categorii vulnerabile. Avem o populație foarte mică din mediul rural, dezavantajat, în studii superioare, pentru că acolo școlile sunt de foarte slabă calitate.
Să luăm Ilfov, dormitorul Bucureștiului, care are cele mai slabe rezultate la examene naționale de foarte mulți ani pentru că nivelul școlilor din Ilfov este foarte slab. Cei care își permit își duc copii către București. Ceilalți rămân la liceele tehnologice, vai de ele!, din Ilfov.
Nu avem o problemă și cu modelele de succes în societate, care nu sunt cele cu carte?
Nici în perioada copilăriei noastre cei cu carte, deși erau văzuți ca vârfuri, pentru foarte mulți dintre oameni nu erau modele. Nu erau nici pentru mine.
În clasa a VII-a nici nu știam ce înseamnă universitate și că acolo poate ajunge cineva ca mine. Auzeam de medici, auzeam de ingineri, dar asta era pentru copiii de oameni bogați.
Universitatea din București de vreo 3 ani selectează și preia câte o cohortă de 50 de copii de clasa a VII-a din zonele dezavantajate, mai ales din mediul rural, și până în clasa a XII-a îi ajută cu mentorat, cu echipamente, cu programe de formare etc., astfel încât să gireze o traiectorie educațională a acestora.
Ei sunt sprijiniți să se îndrepte către ce facultate vor ei, nu neapărat UB, să înțeleagă ce înseamnă universitate. Le arătăm copiilor că modelul nu este exclusiv al unei anumite categorii socio-economice, că oricine poate ajunge acolo dacă trage.
Rectorul Marian Preda, el însuși copil de țăran, a simțit nevoia să facă asta conștientizând faptul că pentru a avea o recoltă bună trebuie să ai grijă de la prima sămânță pe care o pui să-i dai tot ce-i trebuie.
Revenind la modele, liderii din copilăria noastră erau orice, numai educați bine nu. Toată clasa politică era formată din analfabeți funcționali care făcuseră „Ștefan Gheorghiu”.
Încă din perioada interbelică tot pe primul loc la analfabetism eram, tot pe ultimul loc la studii superioare.
Trebuie să înțelegem că modernizarea României s-a făcut în momentul în care ne-am expus către Occident. Faptul că am ajuns la 16% e o reușită.
Dar din cei 16% foarte puțini au avut parte de educație de calitate. Avem absolvenți de studii superioare care sunt analfabeți.
Trebuie să ne uităm la responsabilitatea pe care învățământul o are, la calitate. Iar în momentul în care absolvenți de studii superioare scriu “miau” ca pisica, degeaba avem 16%.
Avem 80 de universități în România, la o populație de 19 milioane. În toată Europa există normative: o universitate la un milion și ceva de cetățeni.
Avem școli doctorale peste tot, avem secții.... La mine, la Galați, e sociologie, ce mari sociologi sunt acolo că nu prea îi știu? Or fi 2-3, dar până la o catedră de sociologie e cale lungă. Avem o universitate la Hunedoara. Ce mare centru universitar e acolo? Sau la Petroșani?
În perioada postdecembristă a apărut ideea că învățământul terțiar e o fabrică de făcut bani. Toată povestea învățământului terțiar a fost călărită politic, în loc să se uite la dezvoltarea academică.
Dacă ne uităm ce studii au făcut liderii noștri politici vedem că foarte puțini au absolvit universități de top din România, nici nu discut de nivel european sau mondial. În plus, mulți au făcut studiile universitare la o vârstă destul de înaintată, ceea ce nu e greșit, dacă universitatea absolvită ar aduce plusvaloare.
Vedem scandalul plagiatelor, care nu e nou în România. La sfârșitul secolului al XIX-lea erau scandaluri similare privind liderii vremurilor.
De fapt, noi ne-am învățat copiii să copieze rezumatele acelea care încă se învață. Aia e o formă de plagiat. Nu învățam copiii să gândească, să analizeze.
Eu nu sunt un fan al luptei împotriva plagiatelor așa cum e ea dusă.
De ce?
Pentru că ne uităm doar la plagiator, nu ne uităm la coordonator. Cu excepția dlui Oprea, eu nu știu un coordonator care să fi avut de suferit în vreun fel pentru că a girat zeci de lucrări plagiate. Sau o comisie de doctorat care să fi fost retrasă pentru așa ceva.
Deci nu 16% ar trebui să ne sperie, ci faptul că elită intelectuală adevărată sunt foarte, foarte puțini.
Spuneați că ne lipsesc specialități de top tot mai cerute de lumea modernă. Cine ar trebui să le introducă?
Universitățile le–ar introduce dacă ar avea specialiști, la rândul lor. E un cerc vicios.
Tu poți să introduci, de exemplu, specializarea management în turism, care există Olanda. O universitate olandeză a și făcut o secție foarte solicitată la Brașov. Sau o specializare de mic antreprenoriat, cum a deschis în România o altă universitate olandeză și ocupă toate locurile cu taxă destul de mare.
Însă pentru ele ai nevoie de specialiști. Nu mai vorbesc de alte finețuri pentru care studenții români pleacă în alte țări.
E un cerc vicios cu cauze structurale. Trebuie să ne uităm la modelul cadrului didactic de la noi, destul de autosuficient, care încă trăiește în paradigma: eu predau, tu înveți. Învățământul este centrat mai mult pe profesor decât pe elev/student.
Sigur, universitățile au autonomie, ar trebui să facă lucruri, dar trebuie încurajate printr-o politică de stat coerentă.
Cum?
Vă dau doar un exemplu. În România aceeași alocare per capita o primește și Facultatea de Matematică din Universitatea din București, și Universitatea x din comuna y, care produce oameni care nu sunt angajați pe piața muncii.
REVISAL arată că angajații cel mai bine plătiți care profesează în meseria pentru care au fost instruiți sunt dați de UB. Arată cum universitatea Y produce balast, adică oameni care nu sunt angajați conform instruirii. Noi dăm aceeași alocare financiară și uneia, și alteia.
Alocarea financiară ar trebui să aibă legătură cu performanța academică, profesională.
Cercetarea este elementul fundamental pentru dezvoltarea societății. Nu pot să fac cercetare cu oameni care nu știu să scrie bine. Trebuie să susții universitățile cu resursă umană foarte bună, cărora să le dai bani să facă cercetare mai multă. La noi e aceeași poveste și la Universitatea din Suceava, și la UBB.
De ce?
Pentru că rectorul Universității din Suceava a fost ministru și e foarte bine ancorat politic. Ca să păstrăm exemplul.
Nu putem să ne întrebăm de ce avem neghină când noi nu am semănat grâu. Dacă am semănat neghină, ce să avem?
„România educată” rezolvă ceva din aceste probleme?
„România educată”, da. Se vorbește despre echitate, de nevoia de a investi mai mult în zonele dezavantajate, de traiectorie educațională coerentă, de nevoia de literație, de a reduce abandonul, de a investi mai mult în incluziune decât în excelență etc
Există acolo embrioni serioși pentru un cadru coerent, cu toate criticile care pot fi aduse „României educate”.
În schimb legile dlui Cîmpeanu n-aveau nicio legătură serioasă cu principiile fundamentale, lucru pe care l-a recunoscut și doamna Deca în momentul în care a anunțat că reașază totul. Dl Cîmpeanu menținea starea actuală.
Aștept legile dnei Deca, care, de la prima ieșire publică, a arătat că problemele educației țin de echitate și incluziune.
Dar segregarea și calitatea foarte proastă a actului educațional nu depind doar de MEN.
Nu școala trebuie să dea papuci copiilor. Și dacă vine la școală în picioarele goale, elevul trebuie să primească educație de calitate. Dar dacă vine în picioarele goale, el va fi victima bullying-ului. Un mod de asistență socială trebuie să-l acompanieze pe acel copil.
Dacă n-are curent acasă și nu poate să-și facă temele, nu e vina școlii. Nu poate să-i tragă școala curent. Școala nu îl poate apăra de violența domestică.
În toate aceste elemente școala este un factor de avertizare. Dar mai bine de 60% din UAT-urile din România nu au serviciu public de asistență socială.
Deci echitatea în educație înseamnă multe. Ca să educi un copil e nevoie de un sat întreg, se spune. Toate sistemele trebuie să înțeleagă că e musai să investim în viitorul României, nu numai pentru conservarea acestui prezent morbid.
Recensământul ne spune că în viitorul apropiat, dacă continuăm să facem aceleași lucruri, o să ne ia naiba, pe românește.
De ce?
Pentru că, demografic, o să cedăm din cauza propriei greutăți. Demografic n-avem cum să rezistăm. În momentul de față avem 1,4 persoane pensionate/dependente la o persoană activă. În 15 ani indicatorul va ajunge 3 la 1. În vreo 25 de ani se va duce la 4 la 1.
Noi avem 2 miliarde de euro deficit la fondul de pensii acum și gâfâim. Ce va fi la 3-1, la 4-1?
Dar cum reușim noi să integrăm în școală populația care o să vină în România pentru căutarea unui loc de muncă, în condițiile în care avem probleme istorice cu minoritățile?
Cum o să integrăm noi în piața românească pe cei pe care ni-i dorim în țară ca să ne echilibreze demografic, în condițiile în care noi nu reușim să integrăm lipovenii, rromii, turco-tătarii?
Nu știu dacă populația României îi dorește.
Suntem condamnați să ni se întâmple asta. Și în marile aglomerări urbane se întâmplă deja.
România are nevoie de expați. Din punct de vedere demografic, asta e șansa pe termen scurt. N-ai cum să echilibrezi o populație cu vârstă mediană de peste 40 de ani dacă nu imporți populație.
Ceea ce sporește însă, mai ales în urbanul mic și în rural, xenofobia și naționalismul.
Toate lucrurile astea trebuie să fie previzionate, atacate strategic. Importul de populație trebuie să fie contrabalansat de măsuri coerente privind diversitatea, non-discriminare etc.
Ne-a luat foarte mult timp ca România să accepte, și este prima generație care termină anul ăsta clasa a VIII-a, învățarea limbii române ca limbă străină de către populația vorbitoare nativă de altă limbă.
Un copil care acasă vorbește doar maghiara sau romani nu are lexicul de limbă română necesar pentru ca din clasa pregătitoare să performeze ca ceilalți. Întâi trebuie să învețe limba.
În Vest acest învățământ bilingv e de foarte mulți ani. De aceea, copiii români se integrează în sistemul educațional italian, spaniol, britanic etc. Copiii rromi care erau ținuți în clasa segregată performează în sistemul britanic. Aceiași copii. Deci nu era de vină copilul, ci sistemul.