Legendarul fotbalist brazilian Pele a încetat din viață la 82 de ani în urma unei lungi suferințe.
Informația a fost furnizată de către agentul său, care a confirmat știrea agenției de presă britanice Associated Press.
Fostul mare campion, singurul jucător din istorie cu trei Cupe Mondiale la activ, era de mult timp internat la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, fiind diagnosticat cu un cancer la colon, de peste doi. A avut însă în timp și multiple complicații, precum insuficiență cardiacă și bronhopneumonie.
Pe numele său complet Edson Arantes do Nascimento, el a jucat pentru Santos de la 15 ani, devenind o mare vedetă a fotbalului la Campionatul Mondial din Suedia, câștigat cu Brazilia, în 1958.
Cei mai prolifici ani sunt cei din perioada 1957 - 1977, când a marcat 757 de goluri în 831 de meciuri, el marcând în total peste 1.000 de goluri, fiind singurul de pe planetă care se poate lăuda cu o astfel de performanță.
Mai exact, cifrele lui Pele, evident pe scurt ar fi următoarele: 1.283 de goluri în 1.366 de jocuri la cluburi și națională. Pentru Brazilia a marcat mai exact 77 de goluri, fiind egalat recent de Neymar la Cupa Mondială din Qatar. 30 de trofee a câștigat Pele în toată carieră: cu Santos (25), New York Cosmos (2) și naționala Braziliei (3).
Golul 1000 marcat de Pele a fost reușit în meciul 909, pe 19 noiembrie 1969.
Este desigur considerat cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, mulți specialiști făcând ani de-a rândul comparații între el și Maradona, care a pierdut și el lupta cu viața acum doi ani.
Cronologic vorbind, pe 3 decembrie 2022, Edson Arantes do Nascimento nu a mai răspuns la tratamentul pentru cancer, iar medicii au decis să îl mute într-un centru pentru îngrijiri paliative, tot la Spitalul Albert Einstein din Sao Paulo.
A primit zeci de distincții individuale de-a lungul timpului, peste 30 mai exact, printre care Ordinul de Cavaler al Marii Britanii în rang de comandant sau Ordinul Național de Merit din partea guvernului brazilian.
“Tot ce suntem suntem datorită ţie. Te iubim infinit. Odihneşte-te în pace”, a scris fiica lui Pele, postând şi o fotografie cu mâinile lui Pele şi ale coopiilor şi nepoţilor, unite.
Atacantul brazilian a evoluat doar pentru două echipe în cariera sa, Santos şi NY Cosmos.