Britanicii se adună în locuri publice încălzite, pentru a-și reduce facturile la energie (Video)

Britanicii se adună în locuri publice încălzite, pentru a-și reduce facturile la energie (Video)
Foto: captură video Twitter

Împovărați de facturile mari la energie și de costul tot mai ridicat al vieții de zi cu zi, mii de britanici își petrec timpul în spații pe care le numesc „warm banks”. Sunt locuri publice încălzite, cu iluminat și internet gratuit.

Britanicii au ajuns să plătească, în medie, între 2.500 și 3.000 de lire sterline pe an pentru energia pe care o consumă acasă, transmite CNN. Suma e cu 96% mai mare decât în 2021, chiar dacă Guvernul a intervenit și a plafonat prețurile la energie până în aprilie 2023.

Valoarea exactă a unei facturi de energie depinde de o mulțime de factori, printre care locul în care se află locuința, dar și obiceiurile de consum ale proprietarilor.

ADVERTISING

Cert este că mulți nu își mai permit să își petreacă tot timpul confortabil, în propriile case. Așa că au ajuns să viziteze ceea ce britanicii numesc „warm banks” - spații publice pe care administratorii le încălzesc din donații și în care le asigură vizitatorilor internet gratuit și chiar ceai cald.

Mii se astfel de spații publice s-au deschis în Regatul Unit, în această iarnă, transmite CNN. Unele sunt biblioteci, cantine sau orice alt tip de spațiu public unde oamenii se pot aduna și își pot petrece ziua, lucrând sau desfășurând alte activități.

Charlotte lucrează la administrarea unui astfel de spațiu public încălzit. Și încearcă să profite cât mai mult de timpul petrecut acolo.

ADVERTISING

Femeia a povestit pentru CNN că seara – atunci când e acasă – folosește sticle cu apă caldă și pături, pentru a se încălzi, împreună cu partenerul de viață. Asta îi permite să nu deschidă prea mult încălzirea din apartament și să mai economisească niște bani.

Restul timpului și-l petrece la serviciu, în spațiul public încălzit, unde e deja cald.

Dar chiar și așa, Charlotte se așteaptă să plătească mai mult pentru încălzire pentru perioada Crăciunului, când copiii cu vârste între 4 și 17 ani nu se vor mai duce la grădiniță și la școală, ci vor petrece aproape tot timpul acasă.

Astfel de spații n-au apărut peste noapte, în Marea Britanie.

ADVERTISING

Grace Richardson, care lucrează la o organizație numită Future Projects din Norwich, in estul Angliei, spune că face pregătiri încă de vara trecută, pentru a deschide un astfel de spațiu.

A reușit să obțină finanțare de la Consiliul Local și de la fundații înființate de corporații.

Iar acum primește, zilnic, în jur de 25 de persoane, cărora le pune la dispoziție spațiu încălzit, dar și mese calde. Vin aici tot felul de oameni, de la studenți, până la tineri părinți cu probleme financiare și pensionari.

Parte dintre beneficiari au servicii cu normă întreagă și tot nu reușesc să se descurce.

Alții nu pot munci. Un astfel de caz e cel al lui Michael John Edward Easter. Are 57 de ani, edem limfatic și artrită severă la un genunchi.

Bărbatul a povestit pentru CNN, în decembrie, că n-a deschis încălzirea decât de 2 ori, de când a venit frigul, în apartamentul său. În acest fel, a încercat să economisească. Deja lasă cu 50% mai mulți bani la supermarket, din cauza inflației. Așa că nu și-ar mai fi permis și suficientă încălzire.

Michael John Edward Easter spune că – deși i-a fost greu să ceară ajutor – a fost nevoit să o facă. Și nu de curând, ci încă de iarna trecută, când lucrurile stăteau ceva mai bine, în Regatul Unit.

Bărbatul spune că, din punctul său de vedere, de vină pentru situația curentă este și guvernul britanic, incapabil să găsească o soluție pentru criza curentă.

Struggling to afford heating bills, Britons turn to 'warm banks' to keep out the cold

Prețurile la energie au crescut în 2022 în toată Europa, în parte din cauza războiului din Ucraina, care a determinat UE să renunțe, treptat, la gazele din Rusia.

Dar în Marea Britanie – care a părăsit UE - prețurile la energie au crescut chiar mai mult decât în țări ca Franța sau Italia.

În noiembrie, premierul britanic Rishi Sunak și ministrul de finanțe Jeremy Hunt au anunțat că vor majora taxe și vor reduce din cheltuieli, ca să poate evita o recesiunea severă.

La acest moment, dintre statele membre G7, doar Marea Britanie n-a reușit să își aducă economia la nivelul de dinainte de pandemie.

De asemenea, guvernul britanic a anunțat că va acorda un sprijin de 400 de lire sterline pentru parte dintre gospodării, dar că va subvenționa chiar mai mult consumul pentru pesionari. Dar se pare că tot nu e suficient.

Michael Marmot – cercetător în Epidemiologie și Inegalitate socială la College of London – spune că situația curentă este rezultatul anilor de politici de austeritate și de tăieri de bugete destinate politicilor sociale.

„Sărăcia s-a acumulat de câteva zeci de ani. Și acum se înrăutățește”, spune Michael Marmot.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇