Planete cu mase similare Pământului, descoperite nu departe de noi

Planete cu mase similare Pământului, descoperite nu departe de noi

Planetele cu mase similare Pământului sunt rare, dar oamenii de știință tocmai au descoperit nu una, ci două. Mai mult, acestea sunt relativ aproape de noi, ele orbitând o pitică roșie nu departe de Sistemul Solar.

Descoperirea a fost făcută de o echipă științifică internațională condusă de cercetători de la Institutul de Astrofizică din Insulele Canare (IAC). Cele două planete orbitează în jurul stelei GJ 1002, care se află la o distanță de mai puțin de 16 ani-lumină de Sistemul Solar.

GJ 1002b, cea mai apropiată de stea dintre cele două, are nevoie de puțin peste zece zile pentru a efectua o orbită în jurul stelei, în timp ce GJ 1002c efectuează un tur complet în puțin peste 21 de zile.

ADVERTISING

”GJ 1002 este o stea pitică roșie cu abia o optime din masa Soarelui. Este o stea destul de rece și slabă. Acest lucru înseamnă că zona locuibilă este foarte aproape de stea”, explică Vera María Passegger, coautor al studiului și cercetător IAC, conform Phys.org.

”Natura pare hotărâtă să ne arate că planetele asemănătoare Pământului sunt foarte frecvente. Cu aceste două cunoaștem acum șapte în sisteme planetare destul de apropiate de Soare”, explică și Alejandro Suárez Mascareño, cercetător la IAC și coautor al studiului.

ADVERTISING

Ambele planete îndeplinesc caracteristicile necesare pentru a deveni obiective pentru viitoarea misiune LIFE, care se află în prezent în faza de studiu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇